Acasa Actualitate Unul și-a amenințat cu moartea soția, altul și-a bătut mama

Unul și-a amenințat cu moartea soția, altul și-a bătut mama

Publicat de Radu SÎRBU

Ieri, o femeie de 52 de ani din Bistrița, a solicitat intervenția polițiștilor, aceasta sesizând faptul că în timp ce se afla la adresa de domiciliu, pe fondul unor discuții în contradictoriu cu soțul acesteia, un bărbat de 40 ani, din Bistrița, ar fi amenințat-o cu moartea fapt care i-a creat o stare de temere.

A fost întocmit formular de evaluare a riscului, constatând că au fost întrunite condițiile emiterii unui Ordin de Protecție Provizoriu. Bărbatul a fost evacuat temporar din locuința comună, polițiștii întocmind ulterior un dosar penal cu privire la fapta de amenințare.

În aceeași zi, o femeie de 51 de ani din Bistrița a sesizat polițiștii cu privire la fiul său de 30 ani, din Bistrița, care pe fondul consumului de alcool si a substanțelor volatile, tip prenadez, ar fi agresat-o fizic, aplicându-i mai multe lovituri.

În urma completării formularul de evaluare a riscului s-a constatat că au fost întrunite condiţiile emiterii unui Ordin de Protecţie Provizoriu, bărbatul fiind evacuat din locuință.
Polițiștii au întocmit totodată un dosar penal cu privire la fapta de violență în familie.

Related Articles

Leave a Comment