Acasa StiriPolitic Deputatul Daniel Suciu a anunțat că PSD Bistriţa va propune, la dezbaterea bugetului, achiziţionarea de teste CoVid non-invazive pentru elevii din municipiu!

Deputatul Daniel Suciu a anunțat că PSD Bistriţa va propune, la dezbaterea bugetului, achiziţionarea de teste CoVid non-invazive pentru elevii din municipiu!

Publicat de Radu SÎRBU

În conferința de presă de astăzi, deputatul Daniel Suciu, preşedintele executiv interimar al PSD Bistriţa, a anunţat că social-democraţii vor propune două amendamente la bugetul municipiului Bistriţa pe anul 2021, exprimându-şi speranța că acestea vor întruni voturile necesare adoptării.

“Vom avea amendamente şi propuneri, vă spun două dintre ele, ambele venite din experienţă şi din tot cee ace trăim. Dacă tot e să ne luăm după exemple de bună practică, cred că noi vom propune municipalităţii, ca să nu ne mai ţinem copiii închişi în case doar pentru că aşa decide cineva, alocarea unei sume de bani pentru ca cel puţin de două ori pe săptămână toţi elevii din municipiul Bistriţa să fie testaţi, dar nu cu acele teste invazive, ci cu teste cu salivă şi cred că putem avea o colaborare cu majoritatea din Consiliul Local astfel încât să facem acest lucru. E o propunere pe care o facem cu toată dechiderea şi îi rugăm să o ia în calcul, nu sunt sume foarte mari, iar părinţii au siguranţa că ai lor copii vor fi testaţi periodic prin metode non-invazive”, a declarat deputatul Suciu.

A doua propunere – în contextul creşterii problemelor cu violenţa domestică – vizează acel sistem de “safe hausing”, “un sprijin al oraşului pentru astfel de cazuri”, în contextul în care sunt 2 centre în judeţ, dar care nu se pliază doar pe aceste probleme.

Related Articles

Leave a Comment