Acasa Administrație Emil Radu Moldovan: “Până la Sărbătoarea Sfintei Marii, drumul de la Ilva Mică, Poiana Ilvei, Măgura Ilvei, va fi bun dintr-un capăt în altul”

Emil Radu Moldovan: “Până la Sărbătoarea Sfintei Marii, drumul de la Ilva Mică, Poiana Ilvei, Măgura Ilvei, va fi bun dintr-un capăt în altul”

Publicat de Radu SÎRBU

Până la mijlocul lunii august 2021, pe blamatul drum ce leagă Ilva Mică de Măgura Ilvei prin Poiana Ilvei, se va circula ca în palmă.

Anunțul a fost făcut de către președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, în contextul în care lucrările executate de către specialiștii de la MIS Grup Anieș sunt avansate.

“Este vorba despre Lotul 4 din PoartaTransilvaniei, o lucrare cu o garanție de 10 ani, care vizează, pe lângă modernizarea carosabilului și construirea a 80 de podețe, reabilitarea a 3 poduri, amenajarea a 64 de drumuri laterale, șanțuri și rigole carosabile, ziduri de sprijin pe o distanță de 6.7 km și elemente destinate siguranței circulației: 562 de indicatoare și parapet de siguranță pe o lungime de 6,45 km. Toți locuitorii județului trebuie să meargă pe drum bun, iar pentru acest lucru, așa cum ne-am asumat, continuăm munca”, a transmis Radu Moldovan.

Related Articles

Leave a Comment