Acasa Actualitate (FOTO) Zeci de arme letale, kilograme de carne de vânat și sute trofee de căprior ridicate de polițiști de la braconieri din BN. 9 persoane au fost reținute!

(FOTO) Zeci de arme letale, kilograme de carne de vânat și sute trofee de căprior ridicate de polițiști de la braconieri din BN. 9 persoane au fost reținute!

Publicat de Radu SÎRBU

Așa cum am mai anunțat, ieri, 28 aprilie, polițiștii au efectuat 80 de percheziții domiciliare pe raza județului Bistrița-Năsăud în județul Bistrița-Năsăud, într-un dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, pentru infracțiuni de nerespectare a regimului armelor și munițiilor și braconaj.

Potrivit IPJ BN, în urma perchezițiilor efectuate, au fost indisponibilizate 39 de arme, din care 35 letale, cu destinația vânătoare (2 dintre acestea fiind deținute ilegal), 4 arme neletale din categoria celor supuse regimului autorizării (toate 4 deținute ilegal), 607 cartușe pentru arme letale deținute ilegal, peste 20 de kilograme de carne vânat, peste 200 de trofee de vânat, 265 de litri de alcool etilic, telefoane mobile și bani.

Totodată, a fost dispusă măsura reținerii față de 9 persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și braconaj.

În cursul zilei de astăzi, vor fi continuate activitățile, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Related Articles

Leave a Comment