Acasa Actualitate Campania de vaccinare în cabinetele medicilor de familie din județul Bistrița Năsăud a debutat cu succes și optimism!

Campania de vaccinare în cabinetele medicilor de familie din județul Bistrița Năsăud a debutat cu succes și optimism!

Publicat de Radu SÎRBU

Astăzi, medicii de familie din BN și-au imunizat primii pacienți, în cadrul programului național de vaccinare împotriva Covid. Serul administrat a fost Johnson and Johnson. Acțiunea a debutat cu dreptul întrucât după primele doze administrate în cursul zilei de vineri nu au fost declarate efecte adverse.

Printre medicii înscriși pentru această acțiune se numără și doctorul Grigore Ștefan, medicul de familie din comuna Lunca Ilvei și, în același timp, șeful centrului de vaccinare organizat în orașul Năsăud.

Pot să spun că primii pacienți în acest sens au fost atât cu afecțiuni cronice dar și persoane fără comorbidități. M-am bucurat să constat că nici o persoană nu a fost stresată, toți au arătat optimism și, după vaccinare, au socializat veseli. Cu alte cuvinte a fost o zi plină cu succes! Așteptăm ziua de maine și celelalte cu speranța că oamenii vor renunța la teamă, neîncredere și vor veni în număr cât mai mare la vaccinare. Doar așa ne putem relua viața normală”, ne-a declarat medicul Ștefan Grigore.

Related Articles

Leave a Comment