Acasa Actualitate Noua sală polivalentă din Bistrița, o ”bijuterie” construită de specialiștii de la ”Frasinul”

Noua sală polivalentă din Bistrița, o ”bijuterie” construită de specialiștii de la ”Frasinul”

Publicat de Radu SÎRBU

Noua de sală de sport a municipiului Bistrița, ridicată în cartierul Unirea, cea mai mare construcție civilă a județului Bistrița-Năsăud de după Revoluție prinde contur grație muncii depunse de către profesioniștii de la compania ”Frasinul” Anieș. Aceștia îi au ca parteneri la ridicarea impresionantei săli polivalente pe constructorii de la Erbașu Construct.

Managerul general al grupului de firme ”Frasinul” Anieș – Traian Larionesi, ne-a declarat: ”Acest proiect este o mare provocare pentru noi, ca și constructori, dar și un bun prilej de a ne demonstra abilitățile și profesionalismul pe care le-am probat și cu alte ocazii!”.

Traian Larionesi

Vorbele lui Traian Larionesi au acoperire, întrucât, pe lângă noul complex sportiv polivalentă din Bistrița, ”Frasinul” Anieș, mai are în portofoliu și alte lucrări de anevergură în domeniu, mai precis construirea noilor sedii ale Registrului Auto Român din Bistrița-Năsăud, Satu Mare și Gorj, dar și modernizarea Palatului de Justiție din Bistrița.

Iată fișa tehnică a proiectului:

Sala Polivalenta Bistrita

Santier : Complex Sportiv Unirea

Adresa : Strada Aerodromului Nr : 33

Finantare : Compania Nationala de Investii

Beneficiar : Consiliu Judetean Bistrita Nasaud

Durata de executie : 22 de luni – proiectare si executie.

Ordin de incepere 01.06.2020

Stadiu fizic : 25.00 %

Sala Polivalenta, cu o capacitate de 2661 de locuri compuse din:

  • 240 locuri business
  • 240 locuri VIP
  • 18 locuri pentru persoane cu dizabilitati si inca 18 locuri pentru insotitori
  • 640 locuri pe tribuna retractabila
  • 1485 locuri in tribunele pentru public
  • 20 locuri presa , inclusiv spatii pentru cantonamente sportive, care se dezvolta pe doua functiuni: – Sala de sport, terenul de antrenament, anexe sportive si sociale, spatii administrative si spatiile tehnice aferente – Spatii cazare cantonament.

Terenuri exterioare de sport

  • Handbal/Fotbal
  • Baschet
  • Tenis
  • Pista alergare 8 culoare: 132 ml lungime, 12 m latime

Cladire Anexa la terenurile sportive (spatii tehnice, vestiare, cabinet medical, spatii administrative)

Gradene – teren terasat in trepte cu bancute de lemn pe structura metalica.

Amenajari exterioare
Alei carosabile
Alei pietonale – Parcari
Zone verzi
Imprejmuire Complex Sportiv
Imprejmuire terenuri sportive.

Locuri de parcare:

  • PUBLIC – 435 locuri autoturisme ( la o distanta de 682.5m)
  • 5 locuri parcare autocare pe amplasament VIP
  • 8 locuri de parcare pe amplasament BUSINESS
  • 8 locuri de parcare pe amplasament SPORTIVI, OFICIALI
  • 10 locuri de parcare pe amplasament
  • 4 locuri de autocare pe amplasament MASS MEDIA
  • 8 locuri de parcare pe amplasament
  • 1 loc CAR TV pe amplasament ADMINISTRATIE, PERSONAL SERVICIU
  • 7 locuri de parcare pe aplasament PERSOANE CU DIZABILITATI
  • 5 locuri de parcare pe amplasament

Related Articles

Leave a Comment