Acasa Actualitate Șoselele județului continuă să fie pline de inconștienți. Șoferi băuți și fără permis, prinși în weekend de polițiști

Șoselele județului continuă să fie pline de inconștienți. Șoferi băuți și fără permis, prinși în weekend de polițiști

Publicat de Radu SÎRBU

Mai mulți șoferi din Bistrița-Năsăud s-au ales cu dosare penale în acest sfârșit de săptămână, după ce s-au urcat la volan fie băuți, fie fără să dețină permis de conducere. Polițiștii nu au iertat nimic și au aplicat sancțiuni pe bandă rulantă.

La data de 11 iunie a.c., un șofer de 32 ani, din Lechința, a fost oprit de polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 151 prin localitatea Lechința.

Polițiștii au procedat la testarea cu aparatul etilotest a șoferului, rezultând o valoare de 1,29 mg/l alcool în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, întocmit cu privire la fapta de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, urmând documentarea faptei.


La data de 12 iunie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, au oprit pentru control, pe Drumul Județean 154, pe raza localității Bârla, un autoturism.

A fost identificat conducătorul auto, un bărbat de 41 de ani din aceeași localitate.

În urma testării cu aparatul alcooltest, s-a constatat faptul că șoferul se află sub influența băuturilor alcoolice, rezultând o valoare de 0,94 mg/L alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul autoturismului a fost transportat la spital pentru recoltarea a două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii desfășoară cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la fapta de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.


La data de 13 iunie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică, din cadrul Poliției municipiului Bistrița, au oprit pentru control un autoturism, pe raza municipiului Bistrița.

La volanul autoturismului a fost identificată o tânără de 19 ani din Chintelnic. În urma verificărilor întreprinse de către polițiști, aceștia au stabilit faptul că șoferița are dreptul de a conduce autoturisme pe drumul public, suspendat.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal, fiind efectuate cercetări cu privire la fapta de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, urmând documentarea cauzei.


La data de 13 iunie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, au depistat în trafic, un bărbat de 39 de ani din Milaș, în timp ce conducea un autoturism pe drumul public.

În urma verificărilor desfășurate de către polițițiști, s-a constatat faptul că șoferul are dreptul de conduce autovehicule, suspendat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, urmând documentarea faptei.


La data de 13 iunie a.c., polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe Drumul Național 17D prin localitatea Ilva Mică.

A fost identificat șoferul, un tânăr de 18 ani din Cormaia, iar în urma verificărilor s-a stabilit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Tânărul a fost totodată testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, în cadrul unui dosar penal.

Related Articles

Leave a Comment