Acasa Administrație Lucrările de modernizare ale Căminului Cultural din comuna Leșu, aproape finalizate. Vezi ce alte investiții mai are are în derulare primarul Sorin Avram

Lucrările de modernizare ale Căminului Cultural din comuna Leșu, aproape finalizate. Vezi ce alte investiții mai are are în derulare primarul Sorin Avram

Publicat de Radu SÎRBU

Recunoscută prin vestiții ei trișcași, comuna Leșu se pregătește să inaugureze un Cămin Cultural complet reabilitat și modernizat.

În cadrul unei discuții pe care am purtat-o ieri cu primarul Sorin Avram, am aflat că investiția este finalizată în proporție de 98 la sută, acum fiind făcute ultimele retușuri înaintea recepției finale. Aşezământul cultural va avea o sală cu o capacitate de până la 400 locuri, cu un spaţiu generos, care va fi folosit atât pentru evenimentele culturale, cât şi pentru alte întâlniri ale comunităţii. ”Este un obiectiv care corespunde așteptărilor cetățenilor de a avea un Cămin Cultural la cele mai înalte standarde calitative”, a subliniat edilul.

Tot pe domeniul cultural, în comuna Leșu sunt pe cale să înceapă lucrările la amfiteatrul în aer liber pe amplasmentul din vecinătatea vechii primării, într-un cadrul natural pitoresc, lucrările urmând a fi finalizate până la jumătatea lunii septembrie a.c., loc ce se dorește a fi inaugurat cu cea de-a 52-a ediție a Rapsodiei Trișcașilor din Leșu, cel mai longeviv festival al județului.

Pe altă parte, la Leșu continuă lucrările de modernizare a drumurilor din localitate. Potrivit primarului Sorin Avram, este pregătit pentru asfaltare drumul forestier pe axa Tisa – Valea Măgurii – Bondar, acțiune care va fi pusă în aplicare de săptămâna viitoare. ”Se lucrează intens și la reabilitarea drumurilor comunale de la Ierboșaua și Ulița Școlii iar pe strada Fața Satului s-a turnat deja primul strat de asfalt”, a subliniat interlocutorul.

În ceea ce privește construirea capelelor multiconfesionale din Leșu și Lunca Leșului, adiministrația locală este pe cale să rezolve situația juridică a amplasamentelor pentru a începe de la sfârșitul acestei veri construcția lor efectivă.

Consiliul Local este așteptat să-și de-a acordul pentru aprobare indicatorilor tehnico-economici pentru alte 3 proiecte de investiții, și anume: sală de evenimente în zona vechiului târg, centru medical (ambele la Leșu) și școală nouă (la Lunca Leșului).

În fine, referitor la ”Școala Online”, primarul Sorin Avram ne-a declarat că există deja un câștigător al licitației aferente achiziției de tablete și laptopuri, problema urmând să fie rezolvată până la începerea noului an școlar.

Related Articles

Leave a Comment