Acasa StiriPolitic Deputatul Daniel Suciu: ”Asta e cartea noastră de vizită: prin PNDL 1 şi 2, în Bistriţa-Năsăud sunt finanţate proiecte de peste 980 milioane lei!”

Deputatul Daniel Suciu: ”Asta e cartea noastră de vizită: prin PNDL 1 şi 2, în Bistriţa-Năsăud sunt finanţate proiecte de peste 980 milioane lei!”

Publicat de Radu SÎRBU

Deputatul PSD Daniel Suciu a prezentat, în cadrul conferinţei de presă de astăzi, situaţia proiectelor finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), în etapele 1 şi 2, în toate comunităţile din Bistriţa-Năsăud.

”Lansez această provocare, rugăminte, să ne arate şi cei de la PNL măcar ceva similar şi să ne spună dacă au reuşit în ultimul an şi jumătate un proiect nou de investiţii într-o comună din judeţul Bistriţa-Năsăud. (…) Nu ştiu dacă vreun program guvernamental, după 1989, a reuşit într-un judeţ de categoria a IV-a cum este Bistriţa-Năsăud, să ofere aproape un miliard de lei în 328 proiecte de investiţii. Toţi domnii care ne dau lecţii de guvernare ne-au acuzat că am dat banii strict pe criterii politice. Vorbeau de funie în casa spânzuratului pentru că ultimele trei rectificări şi alocări de la Guvern au fost exclusiv în comunităţi conduse de PNL şi USR. Nu există comunitate din Bistriţa-Năsăud care să nu fi beneficiat măcar de un proiect de finanţare, ca să nu spun că există UAT-uri cu câte 6-7 proiecte de investiţii din bani guvernamentali”, a declarat deputatul Suciu.

Potrivit acestuia, în oraşele şi comunele conduse de PNL, ALDE şi UDMR, au fost finanţate investiţii de peste 310 milioane lei, un exemplu fiind comuna Feldru care beneficiază de şase proiecte, dar investiţii majore au fost finanţate şi la Nuşeni, Chiochiş, Dumitra etc.

”Nu am făcut în Bistriţa-Năsăud terenuri de sport în pantă, am făcut şcoli, grădiniţe, extinderi de reţele de apă şi canal, asfalt, pentru că nu ne-am uitat la ce culoare politică au primarii. Echipa condusă de Radu Moldovan, în ultimii şapte ani de zile, a reuşit să aibă cea mai bună infrastructură rutieră din România, toate drumurile naţionale, cu mici excepţii, sunt reabilitate, drumurile judeţene, după ce va fi finalizat şi tronsonul de pe Ilve, şi celelalte proiecte în licitaţie, la fel, vor fi reabilitate. Asta este cartea de vizită a noastră. Asta am făcut noi pentru Bistriţa-Năsăud”, a menţionat deputatul Suciu.

Parlamentarul bistriţean a adăugat că a avut un singur moment când a vrut să-şi dea demisia din funcţia de vicepremier şi de ministru al Dezvoltării, atunci când era în incapacitatea de a plăti facturile pe PNDL. „Mi-am asumat să merg la premier şi la ministrul de Finanţe şi să spun că plec din funcţie, cu criza guvernamentală de rigoare, dacă nu vor fi alocate ministerului fondurile pentru comunităţile locale. În mandatul meu, am reuşit să onorez, cu mici excepţii, toate solicitările de plată, nu cum se întâmplă acum când au fost trimise adrese prin care li se solicită primarilor ori să pună bani din bugetul local, până la rectificarea bugetară, ori să oprească lucrările”, a explicat Daniel Suciu.

Related Articles

Leave a Comment