Acasa Administrație Primarul Anchidim Pavelea la un pas de a finaliza de asfaltat toate drumurile din intravilanul comunei Runcu Salvei

Primarul Anchidim Pavelea la un pas de a finaliza de asfaltat toate drumurile din intravilanul comunei Runcu Salvei

Publicat de Radu SÎRBU

Comuna Runcu Salvei este una dintre puținele unități administrativ-teritoriale din județul Bistria-Năsăud ce va avea întreg intravilanul asfaltat. Asta, întrucât sunt aproape de finalizare două ample proiecte de investiții în acest domeniu de modernizare a infrastructurii rutiere de interes local.

În primul rând este vorba de modernizarea un străzi și ulițe pe un tronson ce însumează aproape 8 kilometri, proiect ce a primit finanțare prin PNDL II, lucrările fiind executate de către specialiștii de la ”Dimex 2000 Company” Rebrișoara. La ora actuală, ele sunt spre finalizare prin turnarea ultimului strat de asfalt, cel de uzură. Prin aceasta vom avea întreg intravilanul localității rezolvat din punct de vedere al asfaltării drumurilor.

Apoi, în toamna acestui an vom finaliza proiectul prin care sunt modernizați peste 11 kilometri de drumuri forestiere localizate în arealul Runcu Salvei dar și la Parva”, ne-a declarat, la mijlocul acestei săptămâni, primarul Anchidim Pavelea.

Related Articles

Leave a Comment