Acasa Actualitate (FOTO) Descindere cu mascații la o firmă de prelucrarea lemnului din Bistrița Bârgăului

(FOTO) Descindere cu mascații la o firmă de prelucrarea lemnului din Bistrița Bârgăului

Publicat de Radu SÎRBU

Acțiunea în forță a avut loc ieri, 13 iulie, polițiștii punând în aplicare un mandat de percheziție la punctul de lucru al unei societății comerciale, din localitatea Bistrița Bârgăului, care activează în domeniul prelucrării și comercializării materialului lemnos.

Activitățile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal, instrumentat de polițiștii Biroului pentru Combaterea Delictelor Silvice, împreună cu luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale, în care se efectuează cercetări pentru infracțiuni de natură silvică.

Inițial, administratorul societății comerciale în cauză nu ar fi permis accesul polițiștiilor în curtea societății și a refuzat efectuarea de verificări, cu privire la efectuarea unui transport de material lemnos fără documente legale.

Transportul ar fi fost efectuat în aceeași dimineață, pe Drumul Județean 173A, prin localitatea Bistrița Bârgăului, polițiștii depistând mijlocul de transport la punctul de lucru al societății comerciale în cauză.

A fost solicitată și încuviințată efectuarea unei percheziții, fiind ridicate, în vederea continuării cercetărilor, o autoutilitară în valoare de aproximativ 18.000 de euro și cantitatea de 12,08 m.c. lemn rotund de esență rășinoase, în valoare de 3.503 de lei.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal deschis pentru infracțiunea de transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 m.c., neînsoţite de documentele specifice de transport, prevăzută de Codul Silvic.

Related Articles

Leave a Comment