Acasa Actualitate (FOTO) Șofer din Maieru implicat într-un grav accident rutier petrecut în zona Apahida

(FOTO) Șofer din Maieru implicat într-un grav accident rutier petrecut în zona Apahida

Publicat de Radu SÎRBU

Un autoturism condus de un șofer din Maieru a fost implicat, în această dimineață, într-o coliziune groaznică pe centura municipiului Cluj-Napoca, în zona localității Apahida.

”Potrivit IPJ Cluj, accidentul s-a produs în jurul orei 08.50, pe DN VOCE, la km 3+815m, iar în evenimentul rutier at fost implicate două autoturisme.

Conform informațiilor furnizate, conducătorul unui autoturism în vârstă de 36 de ani, din comuna Maieru, județul Bistrița-Năsăud, care se deplasa pe DN VOCE înspre Vâlcele, a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 50 de ani, din Turda, pe sensul opus de mers.

În urma impactului cei doi conducători au fost transportați la o unitate medicală pentru îngrijirii de specialitate, alături de alte două persoane, pasagere în autoturismul condus de bărbatul de 36 de ani.
Conducătorii au fost testați cu aparatul etilotest, nerezultând prezența alcoolului în aerul expirat”, a transmis InfoTrafic 24”.

Related Articles

Leave a Comment