Acasa Actualitate Copil de 1 an și jumătate din Lunca Ilvei transportat cu elicopterul la spitalul de arși din București după ce s-a opărit cu apă clocotită!

Copil de 1 an și jumătate din Lunca Ilvei transportat cu elicopterul la spitalul de arși din București după ce s-a opărit cu apă clocotită!

Publicat de Radu SÎRBU

Astăzi, în jurul orei 11.30, un echipaj al Serviciului de Ambulanță și echipajul de Terapie Intensivă Mobilă SMURD au fost trimiși în ajutorul unui copil în vârstă de 1 an și 6 luni ce a suferit arsuri grave după ce s-a opărit cu apă clocotită la nivelul abdomenului și picioarelor.

Salvatorii au constat că arsurile erau de gradul II, afectând aproximativ 30% din suprafața corporală.

Copilul a fost stabilizat, fiind chemat în ajutor echipajul TIM SMURD, iar ulterior elicopterul SMURD de la Baza Aeromedicală Jibou, pentru a-l prelua și transporta la spitalul de arși din București.

”Polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz Băi au intervenit în Lunca Ilvei în urma unui apel prin 112 care semnala faptul că un minor prezintă arsuri pe corp. Din primele date, un minor de 1 an și 6 luni, în timp ce se afla la domiciliu împreună cu mama acestuia, ar fi tras de o găleată cu apă clocotită care era lăsată pe sol, găleată care s-a răsturnat provocându-i arsuri în partea inferioară a corpului. Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească împrejurările în care s-a produs fapta”, a oferit informații Inspectoratul de Poliție Județean.

Related Articles

Leave a Comment