Acasa Stiri Tragedie până la capăt! Cei doi tineri concubini din Aluniș care și-au dat singuri foc la câteva zile distanță au murit la spital

Tragedie până la capăt! Cei doi tineri concubini din Aluniș care și-au dat singuri foc la câteva zile distanță au murit la spital

Publicat de Radu SÎRBU

În urmă cu două săptămâni, anunțam de drama a doi tineri concubini ce locuiau în satul Aluniș din comuna Zagra, ce au decis să-și încheie socotelile cu viața, prin autoincendiere, pe fondul unei depresii comune creată de decizia de despărțire dintre bărbatul de 30 de ani originar din satul doljean Poiana Mare și femeia de 21 de ani, născută în Bichigiu.

Mai întâi, doljeanul și-a dat foc în seara de Sfânta Mărie Mare, la o stână de din zona comunei Budacu de Jos, el fiind transferat în stare foarte gravă la un spital din Timișoara, iar apoi, 4 zile mai târziu, concubina, mânată de remușcări (făcute publice pe pagina sa de socializare – foto), a făcut la fel în casa natală din Bichigiu, aceasta la rându-i fiind internată în stare extrem de gravă la spitalul din Bistrița. Starea lor s-a înrăutățit de la o zi la alta, ei decedând la sfârșitul săptămânii trecute pe paturile de suferință.

Și mai trist din această poveste este faptul că cei doi au lăsat în urmă un copilaș de doar 5 luni, băiețel ce a fost preluat de Direcția pentru Protecția Copilului Bistrița-Năsăud, instituție unde se mai află și alte două copile ale respectivei tinere – odrasle ce provin dintr-un concubinaj anterior cu un bărbat din Aluniș, ce a fost omorât, tranșat cu drujba și aruncat într-o râpă, de un al cuplu de concubini din același sat în luna iulie a lui 2017, crimă înfiorătoare ce a fost descoperită la un an distanță din mărturia unui copil de 6 ani ce a fost martor la grozăvie. Criminalii, bărbatul a primit aproape 16 ani de temniță iar femeia – 13!

Related Articles

Leave a Comment