Acasa Stiri112 (FOTO) Șofer din Feldru transportat la spital după ce s-a izbit cu mașina de un stâlp, pe Strâmba

(FOTO) Șofer din Feldru transportat la spital după ce s-a izbit cu mașina de un stâlp, pe Strâmba

Publicat de Radu SÎRBU

Astăzi, în jurul orei 14:00, pe DJ 172D, între localitățile Josenii Bârgăului și Strâmba, a avut loc un accident rutier, un conducător auto (cu domiciliul în Feldru) rămânând încarcerat într-un autoturism care s-a izbit puternic de un stâlp de iluminat public.

Pompierii au reușit să îl scoată din mașina avariată și să îl predea unui echipaj medical.

Potrivit Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, la fața locului a intervenit Garda de Intervenție Prundu Bârgăului.

”Pompierii au găsit la locul indicat o victimă conștientă, cooperantă, blocată în autoturism. Victima, un bărbat în vârstă de aproximativ 54 de ani, a fost extrasă din autoturism și evaluată la fața locului. Aceasta prezintă traumatism cranian cerebral, traumă lombară și va fi transportată la spital pentru investigații medicale suplimentare”, au transmis reprezentanții ISU Bistrița-Năsăud.

Polițiștii au deschis o anchetă, alcooltestul fiind negativ pentru victima accidentului.

Related Articles

Leave a Comment