„Poporul săsesc este puțin prietenos și ospitalier, românul, din contra, dă bucuros tot ce are în casa și pivniță. Sașii sunt cruțători, zgârciți și din acest motiv aderenți ai sistemului de doi copii, că să nu trebuiască să-și împarțească averea în prea multe părți, Românul e încrezător în puterile sale; desi sarac, nu se teme de viitor; cea mai de preț comoară sunt pentru el copiii. Moștenirea ce o lasă el copiilor săi este: mulțumirea cu puțin, o vitalitate puternică și inteligența înnăscută. Din cauza nefericitului sistem de doi copii, satele săsești sunt pustii, se depopulează și locuitorii vechi fac loc poporului, căruia îi aparține viitorul în Ardeal: valahului disprețuit”, este caracterizarea măgulitoare făcută despre meleagurile noastre acum un secol și trei decenii de un etnolog german, Rudolf Bergner (1860 – 1899), care a călătorit prin Transilvania în anul 1884. Datele apar în lucrarea să „Siebenburgen: Eine Darstellung Des Landes Und Der Leute”, publicată în 1887, opera care reda concis referințele etnografice, sociale și istorice ale Transilvaniei.
Șanțul, sat mândru și curat
Rudolf Bergner a intrat pe meleagurile Țării Nasaudului din Maramureș, poposind mai întâi în Rodna Noua, actuala comuna Șanț, unde rămâne foarte uimit de deosebirea izbitoare ce este între aceasta comuna și comunele romano-evreiești din Maramureș, „în cari domnește murdăria și mizeria, populația este ruinată, oprimată și puțin curtenitoare”. „În Rodna Nouă casele au un aspect prietenos și curat, iar locuitorii sunt politicoși și îmbracați cu gust”, a scris Bergner.
Rodna și a sa istorie legendară
Neamțul a descrie portul someșan din Rodna Veche (actuala Rodna), în care a ajuns chiar într-o zi de târg. „Fiind sâmbătă, evreii lipsesc. Impresionează plăcut, româncele cu marama legata cu multa cochetărie, ce le da un aspect de amazoane. A doua zi, am cercetat biserica greco-catolică, unde mai stau zidurile bisericii germane ruinate de Mongoli în1242. Cu 600 ani înainte s-a ridicat aci, după mărturisirea canonicului Rogerius, o cetate de munte teutonica, puternică, înconjurată cu ziduri și prevăzută cu turnuri, una din primele colonii săsești din Ardeal. Numele i-a fost Rodenau și a fost locuită de cetățeni bogați, cu vază. A avut pe atunci probabil 42.000 locuitori și a stăpânit în ea o viață socială vesela. Cronicarul amintit descrie în scrierea să „Carmen miserabile” devastările Tătarilor. După o lupta desperata cetatea fu cucerita, iar burgraful Ariscald trebui să întărească trupele asiatice cu 600 soldați de ai săi. Cetatea fu dărâmată, apoi reclădită, dar decăzu începând cu secolul al XVIII-lea. Colonia săsească a dispărut și locul i l-au ocupat romanii, în cari s-au contopit putinii nemți, ce au mai rămas. Așa se explica cum mulți români au nume germane. Am făcut o excursiune la Valea Vinului și la minele de plumb și argint, ai căror muncitori erau în majoritate români”, continua descrierea.
Li s-a dus vestea frumoaselor de la Anieș, Sângeorz și Ilva Mică
„Nimic important în satele ce urmează: Dombhat (Anieș), Sângeorz și Ilva Mica, decât că conții și baronii maghiari, cari cercetează aceste, locuri climaterice și de băi, înebuniți de ochii negri, focoși și de portul pitoresc al româncelor își uitau de starea socială și duceau acasă, ca stăpână a castelului și inimii lor, câte o româncuță de acestea impunătoare”, atrage atenția Bergner.
Bistrița zgârciților sași
Înainte de continuarea călătoriei pe Valea Someșului în jos, etnologul german a cercetat satele săsești și mai ales orașul Bistrița. Ceea ce ne interesează din aceasta parte a călătoriei sale, este comparația ce o face între poporul săsesc și cel românesc, descrisă în primul paragraf al acestui articol, în care, puși „în oglindă”, valahul este cu mult deasupra sasului.
Năsăudul, impunător
De la Bistrița, Rudolf Bergner a trecut prin Năsăud, „localitate este o colonie impunătoare”. „Străzile sunt curate și largi, la dreapta și la stânga se ridica case mari, la cari se remarca caracterul militar. Năsăudul, fost centru al regimentului al doilea de graniță, e acum un centru cultural. Din fondurile grănicerești s-a înființat liceul, la care funcționează puteri didactice iscusite. În urmarea acestui fapt domnește o viață spirituala românească destul de pronunțată. Aceasta împrejurare au voit să o folosească românii pentru strămutarea episcopiei din Gherla, dar s-a renunțat la acest proiect”, conchide descrierea.
Studiul lui Rudolf Bergner este poate cel mai măgulitor la adresa romanilor din descrierile celorlați doi călători străini care au bătut aceste frumoase meleaguri spre sfârșitul veacului al 19-lea, respectiv englezul Charles Boner și francezul Augustin de Gerando.
