Încurcate mai sunt căile Domnului! Cine și-ar fi închipuit că ”nosodenilor” le curge prin vene sânge germanic? Ineditul aspect este relevat de vestitul academician al locului Virgil Șotropa (1867 – 1954), în paginile ”Arhivei Someșene” din 1936. Potrivit eruditului, din cercetarea arhivelor bistrițene ”s’ar vădi că Năsăudul oarecând a fost aşezare teutonă şi conform tradiţiilor păstrate încă de unii săteni bătrâni, străbunii acestora vorbeau de urmele viilor plantate de saşi pe dealurile Cicera şi Cisteţ”. În sprijinul teoriei vin și scrierile cronicarului Rogerius, care face referire la faptul că teutonii erau prezenți pe Valea Someșului încă din secolul al 13-lea. La celebra invazie a tătătarilor din anul 1241, cetatea Rodnei are descrisă de Rogerius drept o așezare a teutonilor, așezată între munți înalți, unde se află mine de aur și argint.
Revenind la Năsăud, primele așezări umane au fost localizate pe Valea Caselor, perimetru ce, pe bună dreptate, se poate spune că a fost vatra satului. Conform lui Virgil Șotropa, înainte de militarizarea din 1763, Năsăudul se întindea de-a lungul Văii Caselor, și de la confluenţa acestei văi cu Someşul, spre Vest, paralel cu râul Someş.
”Singuratice case erau apoi pe uliţa morii din jos (n.r. – strada Mihai Eminescu cu prelungire spre strada Horea) şi pe Uliţa din dos (n.r. – strada Vasile Naşcu). Bătrânii pe cari i-am mai apucat, spuneau că la începutul secolului trecut piaţa era cu mult mai mică decât azi, fiind împrejmuită numai de case scunde ţărăneşti. Acestea, imediat de la podul ce ducea peste Valea Caselor, se înşirau la stânga până la gardul vechii biserici clădite pe locul indicat azi prin crucea din piaţă (n.r. – din zona parcului central, învecinată Monumentului Eroilor), iar, la dreapta, până către intrarea la biserica de azi (n.r. – din centrul urbei), unde pe atunci stătea şcoala sătească. Uliţa mare care ieşea din piaţă în jos (n.r. – strada George Coșbuc) era mai îngustă ca şi cum este azi. De la Valea Caselor în sus, spre Est, au început a se clădi casele cari în cea mai mare parte au servit scopurilor militare. Vorbind despre Valea Caselor, înţeleg albia ei veche care trecea în dosul bisericii şi pe lângă casa vicarială de azi, pentru care şi podul de peste vale se numea »podul vicarăşului« (n.r. – podul peste Valea Caselor)”, descrie Virgil Șotropa în materialul amintit.
