Necazul s-a produs în această dimineață, în jurul orei 9:30. O femeie din comuna Feldru, în vârstă de 74 de ani, a vrut să aprindă aragazul dintr-o cameră aflată la demisolul locuinței, moment în care s-a produs o s-a produs o deflagraţie pe fondul unei acumulări de gaz de la butelie. Explozia a fost atât de puternică încât a spart geamurile casei vecinilor de peste drum, pe strada Trandafirului, o stradă laterală aflat în zona centrală a satului!
Victima a suferit arsuri de gradul I şi II la nivelul feţei şi mâinilor, în ajutor venind paramedicii SMURD de la Năsăud. După acordarea primului-ajutor aceștia au transportat-o pe bătrână, conștientă și cooperantă la Spitalul Județean de Urgență din Bistrița.

