Anunturi Mesager24
Deputatul Daniel Suciu: Ion Iliescu intră de azi în istorie, odată cu trecerea sa în neființă
„Ion Iliescu intră de azi în istorie, odată cu trecerea sa în neființă. Da, a fost iubit și contestat, susținut și atacat în viață, probabil că așa va fi și în moarte.
A reprezentat o pagină de istorie pe care o generație o știe din auzite sau interpretări, generația mea și cele dinainte a trăit-o, a fost președintele momentelor complicate și are rolul său pentru bunele sau mai puțin bunele din societatea noastră.
Eu aleg să-i rețin atașamentul fată de oameni și stânga românească, alegerea traiectoriei decisive spre vest și reconcilierea cu adversarii istorici. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!”, a transmis pe pagina sa de socializare, deputatul PSD Bistrița-Năsăud, Daniel Suciu.
PUBELA sau SACUL ALBASTRU pentru deșeurile reciclabile din hârtie / carton se colectează MIERCURI 06 AUGUST 2025, în Municipiul Bistrița și localitățile componente
În luna AUGUST 2025, programul de colectare a deșeurilor reciclabile din municipiul Bistrița și localitățile componente începe cu PUBELA sau SACUL ALBASTRU pentru deșeurile reciclabile din hârtie / carton în data de 06 AUGUST 2025.
IMPORTANT!
Puteți să vă ridicați pubela albastră de la sediul operatorului de salubritate Supercom SA – str. Drumul Cetății, nr. 11, vis-à-vis de Rombat – în fiecare zi de luni până vineri, între orele 08.00 – 16.00, pe baza actului de identitate. În acest fel vă implicați în colectarea selectivă a deșeurilor și în protejarea mediului înconjurător!
Dacă aveți o cantitate mai mare de deșeuri reciclabile din hârtie / carton, puteți să depuneți aceste deșeuri în saci transparenți, iar operatorul de salubritate Supercom va ridica aceste deșeuri în programul de colectare de miercuri!
Vă rugăm să NU AMESTECAȚI deșeurile reciclabile între ele și SĂ RESPECTAȚI inscripționările de pe recipienții de colectare. De asemenea, vă rugăm să respectați programul de colectare și să NU SCOATEȚI alte tipuri de deșeuri – cum ar fi pubela galbenă sau sacul verde. Miercuri 06 AUGUST 2025 se vor colecta STRICT deșeurile reciclabile din hârtie / carton.
Casa Colecțiilor și a Documentelor de Patrimoniu Bistrița a comemorat-o pe Veronica Micle la 136 de ani de la trecerea în eternitate
Poeta Veronica Micle – 136 de ani de la trecerea în eternitate
(22 aprilie 1850, Năsăud – 3 august 1889, Văratec)
„Lumea mare și pustie înaintea mea se-ntinde,
Nici cu ochii, nici cu mintea nu încerc a o cuprinde;
Și-n ist haos fără margini, fără de-nceput și rost
Mi-ai dat tu, ființă dragă, sufletului adăpost.
Și de-aceea, mult iubite, când la tine mă gândesc,
Ca și lumii, eu iubirii, margini nu pot să-i găsesc.”
(Veronica Micle – „Poezii”, București, Editura pentru Literatură 1969, p. 24)

Ministrul Bogdan Ivan: Colegii mei de la Hidroelectrica au mobilizat 30 de oameni care sunt pe teren de la ora 7:00 din această dimineață
„Muncă, oameni, utilaje și fapte concrete! Nu povești pe rețelele de socializare. Colegii mei de la Hidroelectrica au mobilizat 30 de oameni care sunt pe teren de la ora 7:00 din această dimineață.
Ministrul mediului, Diana Buzoianu, a mobilizat Apele Române și Romsilva, care au adus două excavatoare și 3 bărci. Tot astăzi o să mai ajungă la lacul Izvorul Muntelui din Neamț două bărci de la Hidroelectrica si un excavator de la Apele Române.
Alți 15-20 de oameni de la Hidroserv (Hidroelectrica) sunt pe drum spre Neamț.
Hidroelectrica asigură resursa umană, combustibilul si cazarea masa operatorilor de utilaje.
Împreună, lucrăm în echipă pentru a îndepărta efectele dezastrului care s-a abătut asupra județelor Suceava și Neamț. Munca, utilajele și faptele fac diferența. Nu selfiurile pe rețelele de socializare!”, s transmis Ministrul Energiei, deputatul PSD Bistrița-Năsăud, Bogdan Ivan.
Vezi care este programul de colectare a deșeurilor reciclabile în luna AUGUST 2025 pentru Municipiul Bistrița și localitățile componente.
În luna AUGUST 2025, programul de colectare a deșeurilor reciclabile în municipiul Bistrița și localitățile componente este:
06 AUGUST – pubela / sacul albastru pentru deșeurile reciclabile din hârtie / carton;
13 AUGUST – pubela verde pentru deșeurile reciclabile din sticlă;
20 AUGUST – pubela galbenă pentru deșeurile reciclabile din plastic / metal DOAR în Municipiul Bistrița;
27 AUGUST – PENTRU TOATE LOCALITĂȚILE COMPONENTE – pubela galbenă pentru deșeurile reciclabile din plastic / metal;
Începând din acest an, ziua de colectare a pubelei galbene pentru TOATE LOCALITĂȚILE COMPONENTE – Unirea, Viișoara, Sigmir, Sărata, Slătinița și Ghinda va fi ultima zi de miercuri din lună!
Programul de colectare a deșeurilor reziduale – adică pubela neagră – în municipiul Bistrița și localitățile componente rămâne NESCHIMBAT, cu excepția zonelor în care colectarea acestor deșeuri se realiza în ziua de miercuri. Pentru aceste zone, ziua de colectare a pubelei negre este ziua de SÂMBĂTĂ.

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan: A fost emis avizul tehnico-economic pentru Cloud-ul Regional Nord-Vest
„Veste bună pentru România digitală și pentru Bistrița-Năsăud!
A fost emis avizul tehnico-economic pentru Cloud-ul Regional Nord-Vest, un pas important spre implementarea acestui proiect esențial, care va fi construit chiar la Bistrița!
Este un proiect pe care l-am demarat încă de când eram ministrul Digitalizării, convins că România are nevoie de infrastructură serioasă și funcțională pentru un stat modern.
Ce înseamnă acest cloud pentru oameni?
- Acces mai rapid și mai simplu la servicii publice
- Fără dosare cu șină și fără cozi inutile
- Instituții care lucrează mai eficient, pe baze digitale
- Date protejate și bine gestionate, într-o infrastructură modernă
Bistrița devine un punct strategic pentru digitalizarea administrației publice din întreaga regiune Nord-Vest – și un exemplu concret că digitalizarea se face cu pași reali și implicare.
Construim viitorul digital al României cu proiecte clare și utile pentru oameni.
Pentru că nu e vorba doar despre tehnologie. Este vorba despre oameni. Despre un stat care lucrează mai bine, mai rapid și mai aproape de fiecare cetățean.”, a transmis pe pagina sa de socializare, Ministrul Energiei, deputatul PSD Bistrița-Năsăud, Bogdan Ivan.
Pe locuri, fiți gata,…scumpire! Totul despre prețurile care urcă de mâine, 1 august
Prima zi a lunii August aduce scumpiri pe toate planurile, pe de o parte din cauza creșterii TVA cu două până la 12 procente, iar pe de alta din cauza creșterii accizelor, majorări de prețuri care se adaugă și celor legate de eliminarea plafonării prețurilor la energie.
Legea 141/2025 a fost dată prin asumarea răspunderii Guvernului iar aceasta a apărut recent în Monitorul Oficial.
Se scumpesc toate produsele și serviciile în urma majorării TVA
Printre principalele măsuri fiscale incluse în forma finală a actului se numără creșterea cotei generale a TVA de la 19% la 21%, ceea ce va aduce o scumpire de două procente tuturor produselor de larg consum, inclusiv îmbrăcăminte, încălțăminte, aparate electrocasnice etc.
Astfel, pentru o pereche de pantaloni care în prezent costă 100 de lei, de la 1 august cumpărătorul va plăti cu 2 lei mai mult.
TVA majorat cu două procente se aplică de la 1 august tuturor bunurilor și serviciilor care au în prezent cota de 19%. Adică, un abonament la un operator de comunicații care costă în prezent 90 de lei, va costa cu 1,8 lei mai mult de la 1 august.
Cu cât cresc prețurile la alimente, medicamente și apa de la robinet
După data de 1 august se scumpesc și prețurile la alimente și medicamente, cărora li se va aplica o cotă de TVA de 11% de la 5%, respectiv 9%. Cota de 11% se va aplica și cărților, serviciilor din domeniul HoReCa.
Astfel, TVA crește de la 5% la 11% pentru livrarea de manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste, serviciile constând în permiterea accesului la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură şi arheologice, grădini zoologice şi botanice, livrarea de lemn de foc și livrarea de energie termică în sezonul rece, destinată anumitor categorii de consumatori.
Adică, un bilet la muzeu care costă 20 de lei va costa de la 1 august 21,2 lei; o carte de 50 de lei va costa cu 3 lei mai mult; lemnul de foc care costă acum 1.000 de lei va costa cu 60 de lei în plus, iar energia termică, estimată la 400 de lei în unele zone din țară va costa cu 24 de lei mai mult.
În ce privește alimentele, creșterea TVA de la 9% la 11% aduce o scumpire de 0,44 lei pentru un kilogram de carne care costă acum 22 de lei, prețul pentru un kilogram de orez care costă acum 8 lei urmând să fie cu 16 bani mai mare.
Tot de la 9 la 11% va ajunge și TVA pentru medicamente, energie, apă și canalizare.
Astfel, un medicament care acum costă 100 de lei va costa 102 lei de la 1 august, iar unul de 50 de lei va costa cu 1 leu mai mult.
O factură la apă care acum costă 200 de lei va costa cu 4 lei în plus de la 1 august.
Ce produse sunt supuse accizării și cu cât cresc prețurile de la 1 august 2025
De la 1 august cresc și accizele la alcool, tutun și combustibili.
Astfel, creșterea accizelor cu 10% va crește prețurile la carburanți:. Benzina se va scumpi cu 0,43 lei pe litru, iar motorina cu 0,40 lei pe litru.
Creșterea prețurilor la tutun, țigarete și alcool ar putea avea efecte negative asupra vânzărilor, având în vedere că țigările și alcoolul sunt deja foarte scumpe.
Pe de altă parte, scumpirea prețului combustibililor va duce la creșterea costurilor de transport, inclusiv pe lanțurile de aprovizionare, în timp ce eliminarea plafonării prețurilor la energia electrică deja crește costurile de producție, ceea ce s-ar putea traduce în noi majorări de prețuri, pe lângă cea legată de creșterea TVA.
Anunțul a fost făcut de primarul Dorin Vlașin:
”Dragi năsăudeni,
Chiar dacă traversăm o perioadă cu foarte multe provocări, iată că reușim, totuși, să avansăm cu o parte din proiectele aflate în implementare. 📈
În premieră, încă două străzi importante, au de astăzi, un strat de covor asfaltic nou. Este vorba de străzile Nicolae Drăgan și Emil Rebreanu, care așteptau de foarte mult timp o reabilitare totală. 🤗🤝
Împreună vom reuși să dăm o față nouă și modernă Năsăudului nostru drag!”
𝗔𝗿𝘁𝗖𝗮𝘀𝘁 𝗧𝗲𝗹𝗲𝗸𝗶 𝗙𝗲𝘀𝘁𝗶𝘃𝗮𝗹 revine între 15 și 17 august 2025. Vezi programul complet
Sub umbra bătrânului stejar și privirea tăcută a castelului, acolo unde timpul curge mai încet, iar zidurile vechi poartă șoaptele altor veacuri, arta prinde glas. La Castelul Teleki • Posmuș, cultura nu e doar moștenire – e materie vie, care se transformă, se interpune și renaște.
𝗔𝗿𝘁𝗖𝗮𝘀𝘁 𝗧𝗲𝗹𝗲𝗸𝗶 𝗙𝗲𝘀𝘁𝗶𝘃𝗮𝗹 – devine și anul acesta [15-17 august 2025] puntea dintre trecut și prezent, transformând castelul într-un spațiu viu al expresiei și valorilor artistice.
Castelul Teleki din Posmuș își deschide din nou porțile devenind scenă, adăpost și ecou pentru vocile contemporane. Artă, sunet, gest, film, muzică, ateliere de creație, artă culinară, produse locale, – toate se împletesc într-un dialog viu cu locul de poveste din Poarta Transilvaniei • Bistrița-Năsăud.
Vă invităm în locul în care istoria nu este uitată, ci reimaginată prin sensibilitatea artiștilor de azi. Un timp al întâlnirii, al creației și al reîntoarcerii la esență – acolo unde cultura respiră în fiecare piatră și fiecare frunză.
Evenimentul organizat de către Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, prin Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, în parteneriat cu GAL FDZR Bârgău-Călimani, Asociația Produs în Bistrița-Năsăud și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Turism în Bistrița-Năsăud”, va avea următorul
📜𝗣𝗥𝗢𝗚𝗥𝗔𝗠:
📅VINERI – 15 AUGUST
12.00 – Târgul breslelor moderne – Asociația Produs în Bistrița-Năsăud
••• Expoziții – în incinta castelului:
17.00 – Deschidere expoziții:
- Expoziție de pictură –There is a landscape in my head – Eugen Alupopanu;
- Expoziție obiecte din sticlă și cristal de epocă – Cristal în doză fină și ritualuri de sticlă, colecție remarcabilă de piese decorative și funcționale realizate între secolele XIX și XX, Asociația ArtX, colecționar Paul Brumaru;
- Expoziție de pictură – Ițe și strune – Angela Szabo.
•• Scena Stejarului Secular:
18.00 – 20.00 – Seară de poezie
Recită poeții: Radu Nițescu, Marin Mălaicu Hondrari, Teodor Dună, Lorena Enache, Gabriela Petre, Merlich Saia, Ligia Verkin Keșișian, Ioana Tătărușanu, Ioana Bradea, Andreea Gal, Rita Chirian, Maria Șarpe.
Coloana sonoră – Corbu
Moderator – Luiza Mitu
•• Scena Stejarului Secular:
20.00 – 🎤Concert – CORBU
📅SÂMBĂTĂ – 16 AUGUST
12.00 – Târgul breslelor moderne – Asociația Produs în Bistrița-Năsăud
••• Ateliere – Platoul din spatele Castelului Teleki:
Măiestria străbunilor prinde viață în curtea castelului!
Începând cu ora 12.00 te invităm să descoperi tainele meșteșugurilor vechi, trasmis din generație în generație și readuse la viață de artizani pasionați. Fierari, tâmplari, pictori, ceramiști, arcași și creatori de frumos îți dau întâlnire într-un cadru viu al tradiției și creativității:
- Atelierul de fierărie – KOMAKIZA – făuritorul de arme antice – metoda dacică cu Emanuel Bezeriță;
- Atelierul de tâmplărie tradițională cu Ciprian Pop;
- Atelier de modelare artistică cu Bodo Gallery;
- Atelier de pictură cu Adrian Solcan
- Atelierul arcașilor Rangers of the North – unde copiii pot invăța totul despre confecționarea și mânuirea arcului;
- Atelier de patrimoniu – Petrus Italus Trust;
- Ateliere de broderie și cusături cu Elena Pleniceanu;
- Atelier – Mocănița Transilvaniei;
- Ateliere de creație locală și produse autentice cu Produs în Bistrița-Năsăud;
- Atelier de dansuri populare – Táncház cu Feri Ségercz (Sala Mare – ora 21.00).
••• Atelier de gastronomie locală👨🍳
Tradiția și excelența gustului:
12.00 – 🍷Prezentări și degustări de vinuri din arealul viticol Lechința: Crama Jelna, Crama Valea Ascunsă, Crama Zaig, Crama Liliacul, Crama Lechburg Lechința, Crama Harșianu Dumitra vă învită să descoperiți farmecul vinurilor locale – aromate, echilibrate, cu poveste și personalitate.
Și dacă nu sunteți (încă) prieten cu vinul, prietenii noștri v-au pregătit în Șura Veche din Jelna o bere artizanală cum rar se mai face – de-ți aduce zâmbetul pe buze și chef de stat la povești. După prima înghițitură e clar: Musai să o guști și pe aceasta, iar dacă te îndeamnă să te întorci după încă o porție cu mâncare, nu-i nicio mirare – pentru că gastronomia locală, gătită cu suflet și respect pentru tradiție, face pereche bună cu orice clipă petrecută aici.
Atmosfera va fi întregită de invitații noștri: Cafe Barista; Bar Soho, pentru ca seara să curgă lin și aromat, ca un vin bun păstrat în tihnă.
Bineînțeles că ne-am gândit și la cei mici! Pentru ei, curtea castelului se transformă într-un colț de răsfăț dulce, cu înghețată cremoasă, bubble waffle proaspăt făcut și multe alte bunătăți care aduc zâmbete și stârnesc pofta de joacă.
••• Activități distractive:
12.00 – 14.00 și 17.00 – 19.00 – Vânătoare de comori la curtea contelui Teleki – cu voluntarii Europe Direct Bistrița-Năsăud;
12.00 – Aleea terapeutică – cu voluntarii Europe Direct Bistrița-Năsăud;
18.00 – Tururi ghidate cu voluntarii Europe Direct Bistrița-Năsăud;
12.00 – Orizont Verde (animație și activități pentru copii și adulți),
16.00 – Jurnaliști chefi la castel;
Activități într-un loc special amenajat pentru copii, cu ateliere creative și dezvoltarea de abilități: atelier de pictură și desen și alte jocuri, animatori, face painting, muzică, multă bucurie și alte surprize.
••• 🎬Proiecții de filme:
18:00 – 20:30 – Proiecția filmului documentar „Istoria povestită a unei comunități din Transilvania – Șieu Odorhei” – Sala de conferințe;
21:30 – 23:30 – 📽Festivalul de filme de scurt metraj, filme românești – în curtea castelului (scurt metraje).
••• 🎶🎸Concerte:
•• Scena Principală
16.30 – Vintara
17.00 – Regret
17.30 – Sadetica
18.30 – Riveria
19.30 – Ioana Tătărușanu & Taraful Marian Mirea
20.30 – Mădălina Pavăl
21.30 – iarba Fiarelor
22.15 – Rareș Păuna
•• Scena Stejarului Secular:
17.00 – șpriț cu Sandu Căpitan
17.45 – Antonia Ivașcu
18.30 – Alexa Dragu
19.45 – Feri Ségercz
20.30 – DJ Ligia Keșișian
21.45 – DJ Băiatu cu Muzica
📅DUMINICĂ – 17 AUGUST
12.00 – Târgul breslelor moderne – Asociația Produs în Bistrița-Năsăud
Tradiția și excelenta gustului:
12.00 – 🍷Prezentări și degustări de vinuri din arealul viticol Lechința: Crama Jelna, Crama Valea Ascunsă, Crama Zaig, Crama Liliacul, Crama Lechburg Lechința, Crama Harșianu Dumitra vă învită să descoperiți farmecul vinurilor locale – aromate, echilibrate, cu poveste și personalitate.
Și dacă nu sunteți (încă) prieten cu vinul, prietenii noștri v-au pregătit în Șura Veche din Jelna o bere artizanală cum rar se mai face – de-ți aduce zâmbetul pe buze și chef de stat la povești. După prima înghițitură e clar: Musai să o guști și pe aceasta, iar dacă te îndeamnă să te întorci după încă o porție cu mâncare, nu-i nicio mirare – pentru că gastronomia locală, gătită cu suflet și respect pentru tradiție, face pereche bună cu orice clipă petrecută aici.
Atmosfera va fi întregită de invitații noștri: Cafe Barista; Bar Soho, pentru ca seara să curgă lin și aromat, ca un vin bun păstrat în tihnă.
Bineînțeles că ne-am gândit și la cei mici! Pentru ei, curtea castelului se transformă într-un colț de răsfăț dulce, cu înghețată cremoasă, bubble waffle proaspăt făcut și multe alte bunătăți care aduc zâmbete și stârnesc pofta de joacă.
••• Ateliere – Platoul din fața Castelului Teleki:
În curtea castelului mesteșugarii te așteptă să iți arate și să-ți povestească arta meșteșugului vechi, învățat de la străbuni:
- Atelierul de fierărie – KOMAKIZA – făuritorul de arme antice – metoda dacică cu Emanuel Bezeriță;
- Atelierul de tâmplărie tradițională cu Ciprian Pop;
- Atelier de modelare artistică cu Bodo Gallery;
- Atelier de pictură cu Adrian Solcan
- Atelierul arcașilor Rangers of the North – unde copiii pot invăța totul despre confecționarea și mânuirea arcului – Cătălin Partene;
- Atelier de patrimoniu – Petrus Italus Trust;
- Ateliere de broderie și cusături cu Elena Pleniceanu;
- Atelier – Mocănița Transilvaniei;
- Ateliere de creație locală și produse autentice cu Produs în Bistrița-Năsăud.
••• Activități distractive:
12.00 – 14.00 și 17.00 – 19.00 – Vânătoare de comori la curtea contelui Teleki – cu voluntarii Europe Direct Bistrița-Năsăud;
12.00 – Aleea terapeutică – cu voluntarii Europe Direct Bistrița-Năsăud;
18.00 – Tururi ghidate cu voluntarii Europe Direct Bistrița-Năsăud;
14.00 – Orizont Verde (animație și activități pentru copii și adulți),
Activități într-un loc special amenajat pentru copii, cu ateliere creative și dezvoltarea de abilități: atelier de pictură, desen și alte jocuri, animatori, face painting, muzică, multă bucurie și multe alte surprize.
••• 🎬Proiecții de filme:
21:30 – 23:30 –📽 Festivalul de filme de scurt metraj, filme internaționale – în curtea castelului.
•• Scena Principală
••• 🎶🎸Concerte:
17.00 – Besmeth
17.30 – FrontKill
18.15 – Punkarta
19.00 – Mano & Gregor
20.00 – Nightlosers
••• Scena Stejarului Secular:
••• 🎶 🎸Concerte:
17.00 – Thomas Albinetz
17.45 – O’Rena
18.30 – Dianna Porca band
19.45 – Gili Barbu
20.30 – DJ Băiatu cu Muzica
Cele mai frumoase povești se scriu în jurul castelelor, iar acum și tu poți să pășești într-un astfel de loc magic, descoperind trecutul, arta, legendele și renașterea unui monument.
În inima Posmușului, acolo unde istoria șoptește prin ziduri și natura îmbrășisează pietrele vechi, te asteaptă o sărbătoare a sufletului: ArtCast Teleki – un poem viu scris în pași de dans, note muzicale și povești ce prind glas. E un festival, dar mai mult decât atât e o punte între vremuri, o întâlnire între oameni, o reverență în fața frumosului.
15-17 august – ArtCast Teleki Festival – Ia parte la evenimentele de la Castelul Teleki din Posmuș și fă parte din noul capitol al poveștii sale.
Acces gratuit la evenimentele din program.
Vă așteptăm cu drag!
Manager,
Dr.Alexandru Gavrilaș
Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, prin Serviciul Cultură Tradițională și Multimedia, a lansat Volumul I al „Catalogului Meșterilor Populari din județul Bistrița-Năsăud. Mărturii de cultură tradițională”.
”Este o realizare aparte – rară și unicat în peisajul culturii tradiționale din România, un demers de conștientizare a valorilor patrimoniului cultural imaterial, dar și un proces de inventariere a acestor elemente de cultură națională.
În urma unui amplu proces de cercetare de teren, acest catalog-album pune în valoare munca, cunoștințele și măiestria meșterilor populari din județul Bistrița-Năsăud.
Acest catalog-document reprezintă un model de bună practică în cercetarea de teren, prin care s-a reușit surprinderea și tezaurizarea unor autentice mărturii de cultură tradițională din satele județului Bistrița-Năsăud.
Ne bucurăm că acest proiect editorial remarcabil s-a transformat într-o sărbătoare dedicată meșterilor populari județeni, cărora le adresăm cele mai sincere mulțumiri și îi asigurăm de toată considerația noastră.
Felicitări tuturor meșterilor populari prezenți în catalog. Suntem mândri de toți cei care trudesc în domeniul meșteșugurilor și a artei populare, spre bucuria și folosul nostru, al tuturor!”
Colectivul de redactie – Serviciul Cultură Tradițională și Multimedia CJC B-N
Primarul Dorin Vlașin: Nu pot fi de acord cu suspendarea investițiilor și a proiectelor aflate în desfășurare!
Dragi năsăudeni, stimați colegi primari și stimate domnule prim-ministru,
Suntem conștienți cu toții că traversăm vremuri complicate din punct de vedere economic și social. Consider că este necesară o reformă la nivelul aparatului bugetar, DAR nu pot fi de acord cu suspendarea investițiilor și a proiectelor aflate în desfășurare!
Pentru orașul Năsăud și cartierele aparținătoare, implementarea proiectelor cu finanțare nerambursabilă este vitală. Blocarea proiectelor prin Compania Națională de Investiții (Complexul sportiv multifuncțional) și prin Programul „Anghel Saligny” (Asfaltarea străzilor și Canalizarea din Liviu Rebreanu) este injustă și produce doar neajunsuri beneficiarilor direcți. Suspendarea lucrărilor generează costuri uriașe prin cheltuieli cu paza și conservarea șantierelor deschise. Au fost luate în calcul aceste cheltuieli? Cine le acoperă, ținând cont că, în multe cazuri, sunt mai mari decât continuarea lucrărilor?
Nu este corect și nu pot să fiu de acord ca administrațiile locale să nu fie consultate prin niciun canal de comunicare legat de măsurile de austeritate, deși noi suntem cei care trebuie să le implementăm pe plan local!
➡️ Complexul sportiv multifuncțional, un proiect de suflet al administrațiilor năsăudene din ultimii 12 ani, a ajuns, în sfârșit, în stadiul de lucrări, fiind realizate peste 20% din acestea. Într-un oraș cu peste 3000 de elevi și un potențial uriaș de atractivitate pentru tineri, un asemenea complex este necesar atât pentru încurajarea performanței sportive, cât și pentru petrecerea timpului liber. Acest complex nu deservește doar orașul Năsăud, ci întreaga Țară a Năsăudului, cu o populație de peste 150 000 de locuitori.
➡️ Asfaltarea străzilor și asigurarea accesului la utilitățile de bază pentru locuitori reprezintă, de asemenea, o urgență pentru toate comunitățile locale. Blocarea proiectelor de utilități, aflate în diverse faze de implementare, este aberantă! Comunitatea din Liviu Rebreanu așteaptă ca noi, administrația locală, să ne ținem promisiunea de a implementa proiectul de canalizare! Cum să le explicăm oamenilor că, după eforturi susținute ale aparatului administrativ local, până la semnarea contractului de finanțare, acum trebuie să mai aștepte, din nou, câteva luni sau chiar ani, pentru a pentru a avea acces la o utilitate absolut normală în secolul nostru?
Toate proiectele au fost gândite la nivel complementar pentru comunitatea noastră, astfel încât să putem asigura utilități de bază și servicii performante pentru toți locuitorii zonei și să aducem nivelul de trai la un standard normal pentru secolul în care trăim.
Stimați colegi primari, noi suntem cei care răspundem în fața comunităților pe care le reprezentăm! Noi suntem cei care trebuie să ne asumăm succesul sau eșecul aparatului administrativ local! Nu este corect ca toate comunitățile să ‚‚sufere’’ la comun, indiferent de indicele de performanță, indiferent de proiectele cu finanțare nerambursabilă demarate, indiferent de nevoile reale ale comunităților!
Cu 13 proiecte (contracte semnate) aflate în diverse stadii de implementare și peste 15 documentații depuse în vederea semnării contractelor de finanțare, consider că echipa Primăriei Năsăud reprezintă o administrație performantă! Semnarea contractelor de finanțare înseamnă și o asumare din partea finanțatorului în vederea implementării acestora! Ce facem cu firmele care, în urma unor proceduri complexe de achiziții, se ocupă de șantierele deschise? Le forțăm să intre în faliment și să bage muncitorii în șomaj pe perioada suspendării lucrărilor? Este oare, aceasta, o măsură de susținere a mediului economic și social?
Stimate domnule prim-ministru, sunteți un reprezentant de seamă al administrațiilor publice din România, un model pentru noi toți! DAR, vă rog să țineți cont de proiectele demarate și vitale pentru comunitățile noastre! Avem proiecte implementate conform legii, proiecte care respectă graficele de implementare și contractele asumate împreună cu administrația guvernamentală! Ați reușit să transformați Oradea cu ajutorul finanțărilor nerambursabile, atât granturi europene, cât și fonduri guvernamentale! Lăsați-ne să ne dezvoltăm și noi comunitățile prin implementarea proiectelor deja demarate!
Începeți reforma cu aparatul propriu, mult prea stufos și neperformant, apoi vă invităm în teritoriu, să analizați munca fiecărei primării pentru a vedea performanțele la nivel local și a lua deciziile corecte! Noi vă așteptăm sau suntem dispuși să venim la București și să discutăm punctual fiecare proiect demarat pentru nevoile comunităților locale pe care le reprezentăm!
Ediția din acest an a Zilelor Bistriței s-a încheiat cu un spectaculos foc de artificii
Ieri, în a treia și ultima zi a sărbătorii orașului, pe scena de pe Pietonalul Liviu Rebreanu au urcat dansatorii școlilor de dans din Bistrița, trupa 7 Pași, Andrei Ursu și Mira.
Tot duminică 20 iulie, în Biserica Evanghelică a avut loc un recital de orgă susținut de Eduard și Maria-Luisa Antal, în cadrul turneului național ”Orgile României”.
Diverse activități artistice și distractive s-au desfășurat în Piața Mică și în Parcul Municipal, la Ștrandul Codrișor a fost Spuma Party, iar Muzeul a prins viață prin teatru de animație, expoziții variate, muzică, veselie și culoare.
Zilele Bistriței 2025 s-au încheiat cu un spectacol pirotehnic în centrul vechi.
Senatorul Cristian Nicula: „Cer public: ZERO tăieri abuzive din contractele în derulare”
Senatorul PSD Cristian Nicula și-a arătat nemulțumirea față de decizia Guvernului de a stopa unele proiecte de infrastructură.
„Un stat serios își respectă semnătura. Punct. Nu tai proiecte din „Anghel Saligny” după ce ți le-ai asumat.
Un contract semnat = un angajament asumat. Un proiect aprobat = o promisiune către oameni. Cer public: ZERO tăieri abuzive din contractele în derulare. Respectați comunitățile, respectați legea, respectați România reală”, a anunțat Cristian Nicula.
PUBELA GALBENĂ pentru deșeurile reciclabile din plastic / metal se colectează Miercuri, 23 IULIE 2025, DOAR în Municipiul Bistrița! În localitățile componente – Unirea, Viișoara, Sigmir, Sărata, Ghinda și Slătinița pubela galbenă se va colecta în ultima zi de miercuri lună!
DE REȚINUT! Începând cu 2025, în TOATE LOCALITĂȚILE COMPONENTE ale Municipiului Bistrița, pubela galbenă se va colecta în ultima zi de miercuri din lună – respectiv, miercuri, 30 IULIE 2025!
Dacă aveți cantități mai mari de deșeuri reciclabile din plastic / metal, vă rugăm să le puneți în saci transparenți și să le scoateți împreună cu pubela galbenă – operatorul de salubritate Supercom va ridica miercuri 23 IULIE 2025 și acești recipienți odată cu pubela galbenă.
Vă rugăm să NU scoateți alte tipuri de deșeuri pe lângă pubela galbenă (menajer sau reciclabil – hârtie / carton și sticlă), deoarece operatorul de salubritate va ridica strict deșeurile reciclabile din plastic / metal. De asemenea, va rugăm să separați corect deșeurile în gospodărie și să nu amestecați deșeurile reciclabile între ele, fiecare fracție de deșeuri reciclabile având programul ei de colectare.
Dacă vrei să afli calendarul de colectare a deșeurilor în fiecare localitate din județul Bistrița-Năsăud, te rugăm să accesezi www.adideseuribn.ro sau la tel. 0263.944 – Dispecerat Supercom.





