Astăzi, la conferința „Investiții în agricultură, strategie pentru viitor”, am prezentat modul în care sursele regenerabile pot transforma fermele în hub-uri de producție eficientă și sustenabilă a energiei.
Chiar săptămâna trecută, am încasat 712 milioane de euro, prin Fondul de Modernizare gestionat de Ministerul Energiei, pentru:
✅ investiții în surse regenerabile de energie
✅ eficiență energetică în industrie
✅ sisteme de energie regenerabilă pentru instituții publice, universități și lăcașuri de cult de la nivel local
✅ termoficare inteligentă
✅ contracte pentru diferență
📈 Capacitățile de producție ale României sunt solide: peste 219.000 de prosumatori, cu o creștere de +40% în mediul rural.
🌱 Ministerul Energiei, împreună cu Ministerul Agriculturii, implementează o schemă dedicată finanțării energiei verzi pentru autoconsum, cu un buget de aproape 500 milioane euro, un sprijin concret pentru fermieri și procesatori.
După primele două apeluri, au fost semnate 588 de contracte, cu un buget total de 300 milioane euro. Proiectele din al doilea apel sunt în curs de evaluare. Pregătim lansarea următorului apel în toamnă, pentru a susține tranziția verde a sectorului agroalimentar.
Energia regenerabilă crește competitivitatea producătorilor agricoli.
Cu finanțări europene, viitorul agriculturii românești va fi verde și eficient!
Anunturi Mesager24
SACUL ALBASTRU pentru deșeurile reciclabile din hârtie / carton se colectează MIERCURI 9 IULIE 2025, în Municipiul Bistrița și localitățile componente.
În luna IULIE 2025, programul de colectare a deșeurilor reciclabile din municipiul Bistrița și localitățile componente începe cu SACUL ALBASTRU pentru deșeurile reciclabile din hârtie / carton în data de 09 IULIE 2025.
IMPORTANT!
Pentru zona centrală a Municipiului Bistrița – vă rugăm să respectați noul ORAR DE COLECTARE – orele 20.00-22.00 pentru toată zona centrală a Bistriței cu excepția Pietonal Liviu Rebreanu.
Dacă aveți o cantitate mai mare de deșeuri reciclabile din hârtie / carton, puteți să depuneți aceste deșeuri în saci transparenți, iar operatorul de salubritate Supercom va ridica aceste deșeuri în programul de colectare de miercuri!
Vă rugăm să NU AMESTECAȚI deșeurile reciclabile între ele și SĂ RESPECTAȚI inscripționările de pe recipienții de colectare. De asemenea, vă rugăm să respectați programul de colectare și să NU SCOATEȚI alte tipuri de deșeuri – cum ar fi pubela galbenă sau sacul verde. Miercuri 04 IUNIE 2025 se vor colecta STRICT deșeurile reciclabile din hârtie / carton.
Puteți consulta noul program de colectare pentru fiecare localitate din județ pe www.adideseuribn.ro sau la telefon 0263.944 – Dispecerat Supercom.
În perioada 07 – 11 IULIE, continuă distribuția pubelelor albastre în Municipiul Bistrița!
🟦 Pubelele albastre se vor distribui între orele 16.30 – 21.00, conform calendarului de mai jos:
🔹 07 IULIE 2025 pe străzile: Str. Valea Rusului, Grigore Moisil și Matei Eminescu;
🔹 08 IULIE 2025 pe străzile: Lucian Blaga, Emil Rebreanu și Vasile Petri;
🔹 09 IULIE 2025 pe străzile: Labirint și George Matheiu;
🔹 10 IULIE 2025 pe străzile: Miron Cristea, Iuliu Hossu, Mioriței, Corneliu Mureșan și Grigore Pletosu;
🔹 11 IULIE 2025 pe străzile: Aviator Mihai Berbecariu, Ana Aslan, Gherasim Domide și Stejarului;
‼️ ATENȚIE! Vă rugăm să țineți cont de acest program și să fiți acasă pentru a prelua aceste pubele! Vom avea pe mașină și pubele galbene și pubele verzi pentru a fi distribuite gospodăriilor ce nu au primit acesti recipienți anterior. Pubelele vor fi predate in urma prezentări actului de identitate de către locatarul gospodăriei și în baza semnării unui proces verbal de predare-primire.
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan: ”Suntem pregătiți pentru lunile de vară: acționăm din timp, cu decizii ferme și investiții strategice, pentru ca energia să nu lipsească din nicio gospodărie!”
”Astăzi am convocat Comandamentul Energetic Național, mecanismul operativ prin care monitorizăm riscurile, luăm decizii rapide și consolidăm reziliența energetică a țării.
💡Am verificat datele din Centrul de Comandă și am văzut că avem un sistem energetic echilibrat, cu resurse pe care ne putem baza în perioade de secetă sau caniculă. Am analizat soluțiile concrete pentru a limita efectele secetei și a asigura continuitatea în furnizarea energiei. O spun răspicat: toate analizele experților din Comandament arată că România nu se confruntă cu riscul unei crize similare celei din Peninsula Iberică.
📈În plus, creștem capacitățile de producție, cu investiții solide și o direcție clară: protejarea consumatorilor vulnerabili și menținerea stabilității energetice. Avem în derulare investiții strategice care vor consolida capacitatea României de a produce energie stabilă și accesibilă. Până la finalul anului sunt în grafic pentru a fi finalizate lucrările la:
✅ Centrala de la Iernut
✅ Gazoductul Tuzla–Podișor
✅ Hidrocentralele Răstolița și Bumbești-Jiu
✅ Prima turbină de la Mintia va fi funcțională în acest an, iar întregul proiect va fi gata în vara viitoare
Nu lăsăm nimic la voia întâmplării. Acționăm, investim și livrăm. Pentru fiecare casă. Fiecare afacere. Fiecare comunitate”, a transmis ministrul Bogdan Ivan pe pagina sa de Facebook.
”Festivalul Sânzienelor de pe Hagău”, o ediție excepțională de promovare a folclorului românesc și a meșteșugurilor tradiționale din județul Bistrița-Năsăud
Primăria și Consiliul Local al comunei Galații Bistriței, în colaborare cu Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Nãsãud prin Serviciul de Conservare, Cercetare, Protejare şi Promovare a Culturii Tradiţionale şi Multimedia, au organizat Festivalul Sânzienelor de pe Hagău, ediția a IV-a, 2025, a devenit o frumoasă tradiție județeană, constituind o veritabilă reîntâlnire a iubitorilor de folclor din această zonă, cu un amplu program de muzică, obiceiuri tradiționale, joc și cântec popular românesc, dar și cu autentici meșteri populari din județul Bistrița-Năsăud.
În deschidere, un emoționant mesaj a adresat publicului spectator și invitaților la această manifestare cultural-artistică județeană, domnul Vasile-Mihai Vermeșan – primarul comunei Galații Bistriței, care le-a mulțumit tuturor pentru participare și încrederea acordată, invitaților în spectacolul artistic și numerosului public pentru prezență.
În semn de prețuire și respect reciproc au fost alături de cetățenii comunei Galații Bistriței și de domnul primar Vasile-Mihai Vermeşan distinse oficialități ale țării și ale județului Bistrița-Năsăud, precum: domnul dr. Bogdan-Gruia Ivan – Ministrul Energiei în Guvernul României; domnul Claudiu-Daniel Tamaș – vicepreşedintele Consiliului Județean BN; domnul Alexandru Pugna – managerul Centrului Județean pentru Cultură BN; domnul Ionuț Cifor – primarul comunei Șieu și domnul Octavian Pop – primarul comunei Matei. Mesajele transmise au fost de felicitări adresate organizatorilor și domnului primar Vasile-Mihai Vermeșan, gazda evenimentului județean, precum și tuturor celor prezenți la Festivalul Sânzienelor în ceas de mare sărbătoare religioasă, invitaților în spectacolul artistic, publicului, și desigur, oamenilor de suflet care s-au implicat în buna desfășurare a întregii manifestări cultural-artistice.
Primăria comunei Galații Bistriței a acordat diplome de onoare cu prilejul aniversării a 50 de ani de căsătorie pentru familiile care au sărbătorit acești ani frumoși petrecuți împreună, transmițându-le tuturor un sincer „La mulți ani!” și multă sănătate în continuare. Astfel, aceste diplome au fost acordate familiilor: prof. Maria și Ioan Găurean din Galații Bistriței; ed. Maria și Grigore Bretfelean din Galații Bistriței; Katalin și János Debreczeny din Tonciu; Erzsebet și János Balogh din Tonciu; Ilona și Lajos Gyenge din Tonciu; Paraschiva și Grigore Runcan din Herina; Paulina și Mihai Peteleu din Herina; Maria și Ioan Roșca din Albeștii Bistriței; Viorica și Ioan Cherecheș din Albeștii Bistriței. Programul artistic al acestei frumoase sărbători a fost deschis de talentatele dansatoare, membre componente ale Formației de dansuri moderne din comuna Galații Bistriței, instructor artistic Simona Matei, care ne-au încântat vizual și artistic cu o diversitate de stiluri de dans, prezentând scenic dansuri tematice și inedite abordări coregrafice. Au susținut momente coregrafice: Grupa mare – „Insula”; Grupa mijlocie și mică – „Pijamalele”, Grupa mare – „Yin-Yang”; Duo Lyrical: Beatrice Racoți și Maria Hordoan; „Îngerii pământului”: Maria Borteș, Teodora Chinceș și Maria Șomfelianu; Duo Lyrical– Andra Bălan și Andra Ciorean; Solo Lyrical– Maria Borteș; Solo Acrodance – Teodora Chinceș; Solo Contemporan – Maria Borteș; Grupa mijlocie – „Minionii” și Grupa mare „Ielele” – Sânziene.
Pe scena Festivalului Sânzienelor de pe Hagău, ediția 2025, amenajată într-un minunat cadru natural, au evoluat în cadrul unui impresionant spectacol artistic următorii invitați:
Orchestra Școlii Populare de Arte Bistrița, dirijor prof. Lazăr Ometiță; șef-serviciu prof. Cristina Bălan-Pahone, cu talentații instrumentiști: Andrei Podișor, Ioan Rus, Nistor Rus, Alice Roș, Ionuț Verjel, David Dejan, Nicolae Vlad, Mihai Rus, Mihai Tomoroga, Marius Dolha, alături de care au interpretat frumoase cântece – elevele cursante: Giulia Vidican din Căianu Mic, Andreea Samira Bor din Budacu de Sus, Izabela Retegan din Căianu Mic, Ilinca Irimeș din Spermezeu și Melisa Pilar Tomoiagă din Herina; și au susținut momente muzicale instrumentale individuale: Amedeia Tomoiagă din Herina – la vioară și Marius Dolha – la saxofon – din Căianu Mic.
Formația de dansuri maghiare din Jeica, instructor artistic: Ilonka Vajda, un colectiv artistic, prieten al comunei Galații Bistriței, care a adus în scenă muzica și cultura minorităților conlocuitoare din județul Bistrița-Năsăud;
Ansamblul Folcloric „Someșul” din Beclean, director Mariana Harosa Moldovan, care a prezentat suite de jocuri românești și valoroase medalioane muzicale. Alături de evoluțiile coregrafice ale acestui prestigios colectiv artistic al județului Bistrița-Năsăud, au dăruit publicului spectator frumoase cântece îndrăgiții interpreți de muzică populară: Mariana Harosa Moldovan și Daniel Rațiu, împreună cu vocile frumoase ale membrilor săi, tineri frumoși și talentați.
Rapsozii populari – interpreți, laureați județeni și naționali la prestigioase festivaluri-concurs: Cornelia Bodescu din Salva, Dumitru Sărmaș din Runcu Salvei și Floarea Cosmi din Runcu Salvei au susținut recitaluri de muzică tradițională.
Ansamblul Folcloric „Cununa de Sânziene” din Dipșa, comuna Galații Bistriței, coregraf Nicu Corci, a fost prezent pe scena festivalului cu frumoase momente muzicale și inspirate tablouri artistice. Și de această dată, colectivul artistic din comuna Galații Bistriței a adunat în fața scenei un număr mare de oameni care îi apreciază și își doresc ca și în aceste locuri să existe un colectiv artistic care să-i reprezinte cu cinste. Felicitări coregrafului Nicu Corci, un veritabil luptător pentru păstrarea și promovarea valorilor culturale și artistice locale!
Un așteptat și apreciat moment muzical a susținut îndrăgita interpretă de muzică populară Alina Maria Pop din Dipșa, o fiică a comunei Galații Bistriței.
Invitații de onoare, foarte dragi publicului-spectator, au fost: artista Cornelia Ardelean Archiudean, un simbol al cântecului popular românesc din zona de Câmpie a Transilvaniei, o floare a tezaurului folcloric românesc și artistul Petre Petruse, originar din Lechința, o voce inconfundabilă a folclorului nostru județean, drag nouă tuturor.
Grupul vocal tradițional „La Fântâna Satului” din Șieu-Măgheruș a adus în scenă frumoase cântece populare de pe Valea Măgherușului, având ca instructor artistic pe doamna Camelia Suciu, o apreciată interpretă de muzică populară, preocupată de educarea tinerilor interpreți și de păstrarea și promovarea tezaurului folcloric românesc.
Un amplu și foarte apreciat program muzical și coregrafic a susținut Ansamblul Folcloric de Tineret „Mureșelul” din Târgu Mureș, condus de maestrul coregraf Florin Cerghedi, asistent coregraf Adelina Bunea, care a impresionat publicul numeros cu un amplu și divers program de dansuri populare din diferite zone ale României, interpretate scenic, cu autentică expresivitate, măiestrie artistică și talent de dansatori săi, reprezentând suite din zonele: Bihor, Câmpia Transilvaniei – Valea Mureșului și Jocuri Țigănești din zona etnofolclorică Mureș. A completat aceste dansuri populare, foarte apreciate de public, un frumos recital muzical susținut de tânăra interpretă de muzică populară: Mara Stuparu. Felicitări dansatorilor mureșeni pentru profesionalismul și măiestria artistică de care au dat dovadă!
Invitată special în cadrul „Festivalului Sânzienelor de pe Hagău” a fost renumita artistă Oana Bozga Pintea, cu un amplu și frumos recital muzical.
Evenimentul cultural județean a fost coordonat și prezentat de prof. Emilia Ometiță – şef Serviciul Cultură Tradițională și Multimedia din CJC BN, care a avut alături colectivul de specialiști din cadrul Centrului Județean pentru Cultură BN: Alina Predescu, Camelia Năsăudean, Ioan Simionca, Dalma Szabó; operatorii sunet: Gheorghe Morari și Mircea Cornea; conducător auto: Claudiu Pașca, cu toții coordonați de managerul CJC BN, domnul Alexandru Pugna.
„Festivalul Sânzienelor de pe Hagău” a fost o ediție cu adevărat frumoasă și reușită datorită implicării în buna organizare și desfășurare a acestei acțiuni culturale județene în primul rând a domnului primar Vasile-Mihai Vermeșan, a echipei sale din Primăria comunei Galații Bistriței: Lucian Pleșa – viceprimar, Adelina-Teodora și Mihai Gyorke, Vasile Găurean, Persida și Florin Rob, Rodica Măierean, Viluța-Maria Scridon, Mara-Andreea Budulicean, Raveca Nicoară, Gabriela-Tina Onigaș, Raveca Necoară, Simona Ursa, Raul-Liviu Ferezan și Mihai Haja. Alese mulțumiri pentru devotamentul demonstrat și pentru susținere domnilor consilieri locali din Primăria Galații Bistriței, producătorilor locali din comuna Galații Bistriței prezenți cu standuri, precum și tuturor locuitorilor acestei frumoase comune din zona de Câmpie a județului Bistrița-Năsăud.
La Târgul de artă populară şi Expoziția meșteșugărească au expus valoroși meşteri populari și artizani, care și de această dată au demonstrat prin produselele lor că fac cinste județului Bistrița-Năsăud prin creativitatea și măiestria lor: Ana Bodescu – „Tezaur Uman Viu al României – 2020” și Cornelia Bodescu (creatoare de costume populare) din Salva; Floarea Cosmi (opincar) – „Tezaur Uman Viu al României – 2024”; Gheorghe Cobuț (cojocar-opincar) din Tureac; Maria Pop și Ionel Oarcăs (podoabe tradiționale) din Sângeorz-Băi; Domide Creț (cojocar) și Saveta Creț (creatoare de costume populare) din Poiana Ilvei; George și Andreea Sîrb (curelari – marochineri) din Ilva Mică; Florin Rânziș (sticle artizanale) din Prundu Bârgăului; Ica Buta (cusături populare și artizanat prin împletire de fibre naturale) din Bistrița; Viorelia Mușină – (creatoare de costume populare) din Bistrița; Isaura Moldovan ( producător de lavandă) din Mărișelu; Maria Cantor (podoabe) din Năsăud; Florentina Arieșan (artizanat, cusături populare și produse croșetate) – Bistrița; Alin Borcutean și Aureliana Mureșan (producători de lavandă și ceramică decorativă) din Mărișelu; Romulus și Ioana Șofran (cusături populare) din Bistrița; Lenuța Sucilă (produse croșetate, cusături populare) din Bistrița.
Festivalul Sânzienelor de pe Hagău – Herina, comuna Galații Bistriței, ediția a IV-a, a adus bucurie locuitorilor din comuna Galații Bistriței prin momentele muzicale și coregrafice prezentate de artiștii județului Bistrița-Năsăud și a fost un real succes atât din perspectiva organizării, cât și a programului artistic prezentat numerosului public – spectator, fiind o sărbătoare ce a reunit oameni, locuri și tradiții străbune pe o frumoasă scenă în aer liber, la marginea pădurii de pe Dealul Hagău, înmiresmat și în acest an de frumoasele flori de sânziene.
Felicitări tuturor și alese mulțumiri!
Material realizat de prof. Emilia Ometiță.
ARTCast, festivalul care dezvăluie frumusețea de la Castelul Teleki • Posmuș, revine cu cea de a IV- a ediție, în perioada 15-17 august
”Castelul Teleki • Posmuș, locul unde trecutul se împletește cu prezentul și prinde viață prin artă, muzică și bucuria ta.
Așadar, te invităm la #Posmuș pentru a descoperi prin artă, film, muzică, produse locale, degustări de vinuri, ateliere de creație și artă culinară, diverse modalități de a petrece timpul în acest loc de poveste din Poarta Transilvaniei • Bistrița-Năsăud.
Festivalul este un eveniment unic care își propune să creeze un dialog între trecut și prezent oferind o experiență culturală bogată și diversificată. Fiecare activitate și expoziție este menită să îmbogățească cunoștințele participanților și să le ofere momente de neuitat într-un cadru istoric deosebit.
Revenim cu întregul 𝗣𝗥𝗢𝗚𝗥𝗔𝗠, curând.
Cele mai frumoase povești se scriu în jurul castelelor, iar acum și tu poți să pășești într-un astfel de loc, descoperind trecutul, arta, legendele și renașterea unui monument.
15-17 august – ArtCast Teleki Festival – Ia parte la evenimentele de la Castelul Teleki din Posmuș și fă parte din noul capitol al poveștii sale.
Acces gratuit la toate evenimentele din program.”, transmit organizatorii de la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud.
ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud continuă distribuția de pubele albastre în Municipiul Bistrița în perioada 30 iunie – 4 iulie 2025!
‼️ DE REȚINUT! Distribuția pubelelor albastre se va desfășura în INTERVALUL ORAR 16.30 – 21.00, conform programului de mai jos:
👉 30 iunie 2025 pe străzile: Str. Subcetate, Matei Corvin, Vlad Țepeș, Bogdan Vodă, Iancu Jianu;
👉 01 iulie 2025 pe străzile: Constantin Brâncoveanu, Str. Viilor, Drumul Dumitrei Vechi, Drumul Cetății;
👉 02 iulie 2025 pe străzile: Simion Mândrescu, Aleea Nucului, Constantin Pavel, Intrarea Caisului, Sorin Eugen Pascu, Primăverii, Lucian Valea;
👉 03 iulie 2025 pe străzile: Drumul Dumitrei Nou, Agrișului, Izvorul Rece, Zmeurei, Strugurașului, Cătinei, Căprioarei;
👉 04 iulie 2025 pe străzile: Gorunului, Ulmului, Aurel Vlaicu, Arinilor, Salcâmilor, Valea Rusului.
📌 ATENȚIE! Vă rugăm să țineți cont de acest program și să fiți acasă pentru a prelua aceste pubele! Vom avea pe mașină și pubele galbene și pubele verzi pentru a fi distribuite gospodăriilor ce nu au primit acesti recipienți anterior. Pubelele vor fi predate in urma prezentări actului de identitate de către locatarul gospodăriei și în baza semnării unui proces verbal de predare-primire.
Invitație la teatru făcută de primarul Dorin Vlașin pentru copiii orașului Năsăud
”Dragi năsăudeni,
La finalul anului școlar, un cadou de vacanță pentru cei mici, dar și pentru cei mari… 🤗🎉
Miercuri, 2 iulie 2025, de la ora 17:00, prietenii noștri de la AnimaArt ne așteaptă la Casa de cultură ,,Liviu Rebreanu’’ Năsăud, să ne bucurăm împreună de o punere în scenă a unei binecunoscute povești, ‘‘Jack și vrejul de fasole’’. 👦🏻🌱
În regia Danei Bonțidean, această adaptare după basmul popular britanic cu același nume, are toate șansele să devină un spectacol antrenant, în care sărăcia, bogăția, binele, răul, odată puse în mișcare nu vor putea fi oprite până la epuizarea sau rezolvarea lor. Frumusețea spectacolului este evidențiată când, prin cursivitatea acțiunii și veridicitatea personajelor, se restabilește armonia și echilibrul întregului ansamblu. 🌞🫶
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile! 🤗
Vă așteptăm cu drag! 🔜❤️”, a ținut să transmită primarul Dorin Vlașin pe pagina sa de Facebook.
Băile Figa s-au deschis sâmbătă, 14 iunie. Prezent cu acest prilej alături de primarul Nicolae Moldovan, ministrul Bogdan Ivan a ținut să puncteze:
”Am fost prezent la deschiderea unui loc care îmbină perfect relaxarea cu beneficiile nămolului și ale apei sărate.
Zeci de turiști s-au bucurat deja de băi, plajă, piscine și produse locale autentice – de la miere și brânzeturi, la plăcinte și siropuri tradiționale.
Băile Figa sunt mai mult decât o destinație de weekend. Sunt o resursă locală reală, cu impact în turism, sănătate și dezvoltarea comunității.
Vă așteptăm toată vara, cu facilități modernizate și tot ce aveți nevoie pentru o zi de relaxare sau o mini-vacanță reușită în Bistrița-Năsăud”
Potrivit anunțului făcut de Primăria Beclean, prețul unui bilet de intrare este de 30 lei/zi (de luni până joi) și de 50 lei/zi (în zilele de vineri-sâmbătă-duminică).
Pentru accesul la tobogane se va face dovada deţinerii a două sau trei brățări: una de intrare în incinta Parcului Balnear şi una pentru fiecare tobogan care se utilizează.
Programul în perioada 14 iunie – 30 septembrie 2025 va fi zilnic în intervalul orar 8:00 – 21:00.
Expoziția „MARGINI” a artiștilor bistrițeni, vernisată la Palatul Parlamentului
Astăzi, la Palatul Parlamentului din București, a fost vernisată expoziția de pictură „MARGINI”, semnată de un grup reprezentativ de artiști plastici din Bistrița-Năsăud. Evenimentul este găzduit de Senatul României, cu sprijinul domnului senator Mircea Cristian Nicula, și este curatoriat de Alexandru Gavrilaș, vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici – filiala Cluj-Bistrița.
Lucrările prezentate poartă semnătura unor artiști consacrați și emergenți ai județului: Eugen Alupopanu, Diana Borza, Cornelia Butiulcă, Loredana Chiș, Marian Coman, Georgiana Cotuțiu, Vioara Dinu, Maxim Dumitraș, Marcel Lupșe, Radu Hangan, Alina Ilia Sabo, Aurel Marian, Mariana Moldovan, Sever Moldovan, Adina Mocanu, Raluca Mărginean, Diana Oancea Morar, Alexandru Șerban și Paul Târziu.
Evenimentul a fost prezentat de Vasile Duda, istoric de artă.
Primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan, prezent la Summitul Primăriilor 2025 organizat la Iași
Panel la Summitul Primăriilor 2025: Infrastructuri Critice și Parteneriate Public–Private: Construind Reziliența și Stimulând Inovația cu:
✅ Mihai CHIRICA – Primarul Municipiului Iași Primăria Municipiului Iași
✅ Monica Harja-Zlavog – Director, Autoritatea de Management a Programului Regional Nord-Est 2021–2027 Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est
✅ Paul BUTNARIU – Președinte Camera de Comert si Industrie Iasi
✅ Dr. Ing. Adrian Victor VEVERA – Director General ICI București – Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică
✅ Irina MUNTEANU – CFO, Veolia România
✅ Nicolae Moldovan – Președinte Interimar AOR – Asociația Orașelor din România / Primarul Orașului Beclean
Săgeata Dumbrăvița este noua și inedita campioană a județului Bistrița-Năsăud la fotbal! Trupa antrenată de Andrei Neagoș a câștigat pentru prima oară titlul în cei 10 ani de la înființare!
Astăzi s-a tras cortina peste fotbalul Ligii 4 din Bistrița-Năsăud, odată cu disputarea ultimei etape a campionatului. Așa cum era de așteptat după a trecut joi seara de hopul Viitorul Livezile, Săgeata Dumbrăvița nu a mai putut fi oprită din drumul spre primul titlu din istoria clubului ce în acest an sărbătorește 10 de de la înființare. Jucătorii antrenați de Andrei Neagoș au câștigat astăzi cu 3-0 pe terenul celor de la Dinamo Uriu, ocupanta locului 3, după reușitele lui Mihai Doroftei și dubla lui Vasile Pop. A fost un retur de excepție pentru noii campioni, aceștia reușind să se impună pe terenurile principalelor candidate la titlu: Minerul Rodna, Viitorul Livezile și Dinamo Uriu, plus bonus victoria la scor obținută la Progresul Năsăud. Felicitări!
Iată rezultatele complete ale ultimei etape și clasamentul final:
Progresul Năsăud – Silvicultorul Maieru 1-1
Real Teaca – Atletico Monor 5-7
Viitorul Livezile – ProSomeș Feldru 9-0
Viticola Lechința – Eciro Forest Telciu 3-0, neprezentare
Dinamo Uriu – Săgeata Dumbrăvița 0-3
Hebe Sângeorz-Băi – Minerul Rodna 3-0, neprezentare
- Săgeata Dumbrăvița 22 17 4 1 89-31 55
- Viitorul Livezile 22 17 2 3 84-23 53
- Dinamo Uriu 22 16 1 5 76-31 49
- Minerul Rodna 22 10 6 6 80-37 44
- Progresul Năsăud 22 10 6 6 53-35 36
- Silvicultorul Maieru 22 10 3 9 55-48 33
- Atletico Monor 22 10 3 9 50-49 33
- Hebe Sângeorz-Băi 22 6 3 13 31-46 21
- Viticola Lechința 22 6 2 14 48-66 20
- Eciro Forest Telciu 22 6 1 15 34-76 19
- ProSomeș Feldru 22 3 3 16 28-90 12
- Real Teaca 22 1 2 19 31-127 5





