Ieri după-masă, un bărbat de 32 de ani a sesizat prin 112 faptul că a fost implicat într-un accident rutier, soldat cu pagube materiale.
În urma verificărilor efectuate la fața locului, polițiștii l-au identificat pe celălalt conducător auto implicat ca fiind în vârstă de 48 de ani, din Mureșenii Bârgăului. La testarea cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ în cazul bărbatului de 32 de ani și de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul celuilalt conducător auto.
Bărbatul de 48 de ani a fost condus la sspital pentru a-i fi recoltate mostre biologice, în vederea determinării cu exactitate a alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Atragem atenția cu privire la pericolul creat pentru siguranţa rutieră, de conducătorii auto aflați sub influența băuturilor alcoolice.
Consumul de alcool constituie un important factor de risc pentru șofer, pasageri și ceilalți participanți la trafic, acesta crescând exponențial şansele de implicare într-un accident rutier.