După un 2022 productiv, în care mai toate proiectele legate de modernizarea comunei Nimigea au prins contur, primarul Mircea Runcan spune că nu se oprește aici și anunță planuri îndrăznețe pentru anul în care abia am intrat.
Unul dintre cele mai importante proiecte implementate anul trecut pentru unitatea administrativ teritorială ce are în componență nu mai puțin de 8 sate este cel de modernizare a 7,5 kilometri de drumuri de interes local în Mocod, Nimigea de Sus, Mintiu și Nimigea de Jos, investiție ce a fost recepționată în cursul zilei de ieri și care are o valoare totală de 7,725 de milioane de lei și care a fost finanțată prin Programul Național de Dezvoltare Locală.




Tot în aceste zile, au fost recepționate lucrările de construcție a capelei mortuare multiconfesionale din satul Mititei, finanțate din bugetul local.

Pe de altă parte, recent finalizate au fost și o serie amplă de lucrări de extindere a rețelelor de alimentare cu apă potabilă și branșamentelor, investiție susținută din fondurile bugetului local după cum urmează:
- în satul Nimigea de Jos, ”Pe Vale”, pe o lungime de 880 de metri, cu un total de 58 de branșamente și o valoare financiară de 475.025 lei;
- în satul Nimigea de Sus, ”Valea Luștii”, pe o lungime de 340 de metri, cu 12 branșamente, în valoare de 98.073 lei;
- în satul Nimigea de Sus, tot pe ”Valea Luștii”, cu o lungime de 175 de metri și 4 branșamente, în valoare de 46.204 lei;
- în satul Nimigea de Jos, pe ”Strada Primăriei”, cu o lungime de 130 de metri și 8 branșamente, în valoare de 64.954 lei;
- în satul Nimigea de Jos, pe ”Strada Pietrișul Mic”, cu o lungime de 295 de metri și 14 branșamente, în valoare de 111.298 de lei.
”Chiar dacă anul 2023 se anunță unul greu din punct de vedere economic, prin muncă și chibzuială suntem optimiști în ceea ce privește rezolvarea și altor probleme legate de infrastructură. Și aici mă refer, la finalizarea iminentă a proiectului ”Modernizarea infrastructurii rutiere agricole în comuna Nimigea” investiție susținută din fondurile europene asigurate de Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale. Este vorba de un tronson ce totalizează 12,506 kilometri, pe cinci zone, respectiv: Nimigea de Jos – rezervoarele de apă potabilă, Mogoșeni – Tăure, Tăure – Mintiu, Mititei – Idieci, dar și drumul care duce la balastiera din Florești.

Tot în acest an, prin Programului Național de Dezvoltare Locală ”Anghel Saligny” dorim să asfaltăm și ultimele capete de străzi din comună, astfel că în 2024 întreg intravilanul comunei Nimigea să fie asfaltat în întregime.
În fine, pot să mai spun că în 2023 vom începe implementarea parteneriatului pe care comuna Nimigea îl are cu Dumitra în ceea ce privește achiziționarea unui microbuz școlar electric, inclusiv de amenajare a stației de încărcare aferentă, dar și proiectul de modernizare a iluminatului public în satele Mititei, Tăure, Mintiu, Nimigea de Sus și Idieci, susținut financiar de Ministerul Mediului”, ne-a declarat, astăzi, primarul Mircea Runcan.