Administrația comunei Nimigea aduce un plus de mare confort pentru cetățeni, prin modernizarea infrastructurii rutiere unde se lucrează la asfaltarea a peste 20 de kilometri de drumuri agricole și comunale.
În urma unei discuții pe care am avut-o astăzi, atât în birou cât și în teren, cu primarul Mircea Runcan dăm de știre că importante tronsoane de drum sunt pregătite a fi asfaltate în perioada imediat următoare în satele Nimigea de Jos, Mocod, Nimigea de Sus și Mintiu, investiție finanțată din fonduri guvernamentale prin Programul Național de Dezvoltare Locală, etapa a doua.





Totodată, se lucrează la modernizarea drumurilor agricole pe o lungime ce totalizează 12,506 kilometri, pe direcții principale după cum urmează: Nimigea de Jos – rezervoarele de apă potabilă, Mogoșeni – Tăure, Tăure – Mintiu, Mititei – Idieci, investiție susținută din fondurile europene asigurate de Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).
Potrivit primarului Mircea Runcan, toate aceste lucrări de infrastructură rutieră vor fi finalizate în acest an.
”În paralel cu aceste lucrări, lucrăm și la introducerea sau extinderea distribuției de apă, pe cheltuiala bugetului local, în satele Nimigea de Sus și Nimigea de jos, lucrări care au fost executate în procent de 90 la sută, urmând ca tronsoanele de drum afectate să fie reabilitate prin reasfaltare. Totodată, suntem avansați cu proiectul de introducerea gazului, în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară făcută în parteneriat cu Dumitra, Chiuza și Zagra, demers aflat la faza de proiect însă cel mai important lucru este că avem asigurarea finanțată aproape în totalitate. Tot cu Dumitra, avem un parteneriat în vederea achiziționării unui microbuz școlar electric”, a spus primarul Runcan.

Pe de altă parte, administrația comunei Nimigea este preocupată pentru efectuarea lucrărilor de întreținere a drumurilor comunale iar, pe viitor edilul speră să fie deblocată finanțarea prin Master Planul Județean de introducere a apei potabile în satul Mititei.
”Ne dorim să ducem la bun sfârşit proiectele aflate în derulare, dar ne gândim şi la alte investiţii menite să crească gradul de confort al cetăţenilor. Sigur că unele investiţii mai crează şi mici neplăceri, cum sunt lucrările la drumuri dar și cele de apă. Însă, îi rog pe cetăţeni să fie înţelegători şi răbdători. La finalul acestor lucrări, toţi locuitorii se vor putea bucura de aceste utilităţi . Lumea să aibă încredere în noi, în echipa de la Primărie. Administraţia locală va fi preocupată mereu pentru dezvoltarea comunei”, a conchis primarul Mircea Runcan.


