Primăria Leșu este implicată pentru elaborarea unui nou Plan Urbanistic General (PUG) pentru comuna năsăudeană.
Într-o discuție pe care am avut-o cu primarul Sorin Avram, am aflat că edilul s-a implicat pentru ca această investiție să fie finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Potrivit edilului, tema PUG-ului propune studierea în ansamblu a comunei Leșu, el elaborându-se în scopul:
- Stabilirii direcţiilor de dezvoltare urbanistică a localităţilor.
- Utilizării raţionale și echilibrate a terenurilor necesare funcţiunilor urbanistice.
- Fundamentarii realizării unor investiţii de utilitate publică.
- Asigurarii suportului reglementar pentru eliberarea certificatelor de urbanism și autorizaţiilor de construire.
- Corelării intereselor colective cu cele individuale în ocuparea spaţiului.
- Delimitării zonelor afectate de servituţi publice, afectate de interdicţii temporare şi permanente de construire şi a zonelor expuse la riscuri naturale.
- Modernizarii, echiparii și dezvoltarii infrastructurii edilitare.
- Precizării condiţiilor de amplasare şi conformare a volumelor construite şi amenajate.
- Stabilirii modului de utilizare a terenurilor din intravilan.
- Evidenţierii deţinătorilor de terenuri şi modul preconizat de circulaţie a terenurilor din teritoriul intravilan al comunei.
- Stabilirii destinaţiei terenurilor aflate în extravilanul comunei Leșu.

