Home » Deputatul Daniel Suciu: ”Cîţu nu este Superman, este un Fantozzi al politicii româneşti!”

Deputatul Daniel Suciu: ”Cîţu nu este Superman, este un Fantozzi al politicii româneşti!”

Publicat de Radu SÎRBU
346 Vizualizari

Deputatul social-democrat Daniel Suciu a criticat, în cadrul conferinţei de presă de astăzi, declaraţiile inconsecvente ale premierului Florin Cîţu pe tema plafonării preţurilor la energie şi gaze naturale. Parlamentarul bistriţean a făcut o cronologie a declaraţiilor primului-ministru din ultima lună. Astfel, în timp ce social-democraţii atrăgeau atenţia cu privire la preţul pâinii, al combustibilului etc., „Superman Cîţu” spunea că economia României duduie. La finele lui august, românii au primit înştiinţări la noile tarife la energie, iar premierul a anunţat că Guvernul nu le poate plafona. În 6 septembrie, premierul Cîţu a insistat că „sub nicio formă liberalii nu vor plafona preţurile”. Între timp, PSD a decis să iniţieze un proiect de lege pentru plafonarea preţurilor, aşa cum se întâmplă în multe state UE, care a fost depus.

„Miercuri, acelaşi premier Cîţu, după o şedinţă de Guvern, patologic, vine şi ne spune că se gândeşte să plafoneze preţul la energie şi la gaze şi spune uitându-se în ochii românilor că PSD i-a furat proiectul de lege. Îmi pare rău că trebuie să spus. Are dreptate Ludovic Orban. Acest comportament este deja de natură patologică şi este de consult de specialitate. Îi întreb pe toţi membrii PNL, pe primarii PNL, pe activişti, pe oamenii simpli care au avut încredere în PNL şi i-au votat: oameni buni, chiar nu vă este jenă cu un asemenea personaj penibil. Cîţu nu este Superman, este un Fantozzi al politicii româneşti. Fantozzi era un revoluţionar fără cap, fără cauză, care se făcea de râs în fiecare episod. Cîţu, acest Fantozzi, se face de râs pe spinarea noastră. Chiar nu vă este ruşine cu un asemenea personaj. Chiar atât de rău a ajuns PNL să aibă de ales între aceste două caricaturi, unul premier, altul preşedintele Camerei Deputaţilor”, a declarat deputatul Suciu, în cadrul unei conferinţe de presă.

Deputatul PSD B-N a menţionat că de trei luni asistăm la un măcel pe funcţii şi pe bani în sânul PNL, guvernanţii fiind rupţi de realitate, într-un dispreţ total faţă de români. „Pensionarii nu-şi vor putea plăti lumina şi gazul, ca să nu mai vorbim de medicamente, de pâine, de ce e necesar traiului zilnic. (…) Apelul meu este către liberalii de bună credinţă, să-i scuture bine”, a precizat Daniel Suciu.

STIRI - NOUTATI SIMILARE

Leave a Comment

* Prin postarea comentariului sunteti de acord cu stocarea detaliilor pe site-ul nostru.
* Comentariile vor fi moderate de un administator inainte de a fi postate si publicate pe site.

Acest website foloseste "cookies" pentru a imbunatatii calitatea si experienta de navigare! Am înțeles | Accept Vezi ce sunt "cookies"

REDACȚIE ȘTIRI ☏ 0784.832.575