Ieri, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, Compartimentul Urmăriri, au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei închisorii, ambele emise de către Judecătoria Bistrița, transmite IPJ BN.
Unul dintre acestea a fost emis împotriva unui bărbat de 40 de ani, din Bistrița, fiind condamnat la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie.
Totodată, un alt bărbat de 30 de ani, din Bistrița Bârgăului, a fost condamnat la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere.
Cei doi au fost încarcerați în penitenciar.

