În acestă noapte, în jurul orei 02.55, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița au intervenit la un accident rutier în localitatea Livezile, pe Drumul Național 17.
În accident au fost implicate trei tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 19 ani, dintre care unul încarcerat. Victima încarcerată a fost extrasă și predată echipajelor medicale aflate la fața locului. Potrivit salvatorilor, toate cele trei victime erau conștiente, cooperante, prezentau leziuni care nu le-au pus viața în pericol. Cei trei tineri au fost transportați la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale amănunțite.


Foto: ISU BN

