Odată cu venirea primăverii, orice gospodar care se respectă începe o amplă acțiune de curățenie atât a gospodăriei cât și a dependințelor. De la această regulă nu se abat nici autoritățile locale din comuna Nimigea care din această săptămână au demarat o amplă acțiune de curățenie pe întreg teritoriul unități administrative.
Ca și în alți ani, printre primii care au dat exemplu civic la Curățenia de Primăvară s-a numărat primarul Mircea Runcan. ”Deși facem permanent lucrări de întreținere a drumurilor vicinale, a drumurilor comunale, cu precădere facem aceste lucrări primăvara. De asemenea, curățenia pe albiile pâraielor, pe șanțuri, pe marginea drumurilor, peste tot. Ne-am bucura tare mult dacă consătenii noștri nu ar mai arunca pet-urile peste tot și e mare păcat ca pârâurile noastre să infestate cu diverse deșeuri, în special cu plasticuri.
Ne vom mobiliza și în zilele următoare ca să igienizăm în albiile pâraielor și tot ce înseamnă ca domeniul public să fie curat pentru că vreau ca Nimigea să rămână o comună de care să fim cu toții mândri, în care să fie oglindit spiritul gospodăresc“, ne-a spus, astăzi, primarul Mircea Runcan.
Pe de altă parte, edilul s-a arătat mâhnit de cei care nu respectă regulile de curățenie. Pentru aceștia, primăria pregătește ”ac de cojocul lor” în sensul că vor fi montate 20 de camere video speciale în locurile știute ca ”vulnerabile” pentru sancționarea celor vinovați.






