Home » Moment omagial la Casa Colecțiilor și a Documentelor de Patrimoniu: George Vasile Raţiu – 90 de ani de la naștere (14 septembrie 1935 – 16 aprilie 2010)

Moment omagial la Casa Colecțiilor și a Documentelor de Patrimoniu: George Vasile Raţiu – 90 de ani de la naștere (14 septembrie 1935 – 16 aprilie 2010)

Publicat de Radu SÎRBU
32 Vizualizari

„Atunci când ne raportăm la existenţa unui om, poezia se umple parcă de mai mult adevăr. Când mă gândesc la cel care a fost profesorul şi scriitorul George Vasile Raţiu, versurile eminesciene referitoare la trecerea anilor asemeni clipelor devin vii şi incontestabile. A trecut deja o clipă, adică un an, de la dispariţia lui fulgerătoare de pe acest pământ, pe care a lăsat atâtea cărţi necitite, atâtea pagini nescrise, el, iubitorul cărţilor, el, care trudea atât de mult asupra unui manuscris…. Fost director al Casei Corpului Didactic încă de la înfiinţarea acesteia, în mai 1971, preşedinte al C. A. R. învăţământ, iniţiator şi organizator al atâtor evenimente didactice şi culturale, şi-a dedicat viaţa învăţământului şi culturii din judeţ, în miezul cărora a fost mereu, a scris cărţi despre viaţa şi activitatea unor scriitori originari din judeţul Bistriţa-Năsăud sau a redactat numeroase referinţe tematice privind procesul instructiv-educativ.” Olimpiu Nușfelean
„Născut la 14 septembrie 1935, profesorul George Vasile Raţiu a fost un om cu totul deosebit, fiind dotat cu multă competenţă şi putere de muncă, însoţite de o dorinţă nestăvilită pentru atingerea unor multiple acţiuni social – culturale, pe care a reuşit să le şi realizeze în cursul vieţii sale. A fost un excelent profesor de catedră, inspector şcolar, director la diferite instituţii, dar şi cercetător, istoric literar, scriitor şi un desăvârşit organizator de manifestări cultural-ştiinţifice.” Niculae Vrășmaș
Volume publicate

  1. „George Coşbuc şi Valea Bârgăului. Contribuţii documentare la biografia poetului”. Bistriţa, Editura George Coşbuc, 1996.
  2. „Matei Eminescu la Bistriţa„. Bistrița, Editura Răsunetul, 1997.
  3. „Elena Coşbuc – oaspete al Văii Bârgăului”. Bistriţa, Editura Aletheia, 1998.
  4. „Comemorarea a 70 de ani de la trecerea la cele veşnice a lui Matei Eminescu – fratele Poetului. Bistriţa, 15 septembrie 1999″. Bistriţa, Revista Cosânzeana, 1999.
  5. „Izvorul devenirii. Proză scurtă”. Bistrița, Editura Mesagerul, 2001.
    Îndemnurile primăverii. Bistrița, Editura George Coșbuc, 2002.
  6. „Soarele stă la Bârgău. Antologie şi note biobibliografice”. Bistrița, Editura George Coşbuc, 2002.
  7. „Pe tărâmul Cosânzenei. Roman”. Bistrița, Editura Mesagerul, 2002.
  8. „Însemnări despre scriitori. La masa lui Coşbuc”. Bistrița, Mesagerul, 2003.
  9. „Consemnări autobibliografice”. Bistriţa, Editura „Nova Didactica”, 2005.
  10. „De hram în Poiana Stampei. Povestire”. Târgoviște, Editura Macarie, 2005.
  11. „Versul înfruntă vremurile. Evocare”. Bistriţa, Editura „Nova Didactica”, 2006.
  12. „Pagini despre Ion Th. Ilea”. Bistriţa, Editura „Nova Didactica”, 2008.
  13. „O oază de căldură şi lumină: Casa de copii Prundu-Bârgăului”. Bistrița, Nova Didactica, 2009.
  14. „Univers coşbucian la Bistriţa: 1900-2001″. Bistrița, Mesagerul, 2010.
  15. „Valea Bârgăului în anii 1940-1944. Mărturii, studii și documente”. Bistrița, Charmides, 2013.
  16. „Adolescent la mijloc de veac”. Cluj-Napoca, Curs, 2018.
  17. „Matei Eminescu la Bistriţa”. Târgu-Lăpuș, Galaxia Gutenberg, 2023.
    Despre autor și scrierile sale
  18. Virginia Brănescu – „George Vasile Raţiu: PAGINI DESPRE ION Th. ILEA”, 24.03.2009
    https://rasunetul.ro/george-vasile-ratiu-pagini-despre…
  19. Olimpiu Nușfelean – „In memoriam George-Vasile Raţiu – profesorul şi scriitorul”, 15.04.2011
    https://rasunetul.ro/george-vasile-ratiu-profesorul-si…
  20. Menuț Maximinian – „Valea Bârgăului – văzută de George Vasile Raţiu”, 20.02.2014
    https://rasunetul.ro/valea-bargaului-vazuta-de-george…
  21. Niculae Vrășmaș – „GEORGE VASILE RAȚIU, 2017″, 24.10.2017
    https://rasunetul.ro/george-vasile-ratiu-2017
  22. Ioan Alexa – „VALEA BÂRGĂULUI SUB OCUPAŢIA HORTHYSTĂ”, 22.11.2013
    https://www.delaomlaom.ro/…/valea-bargaului-sub…/

STIRI - NOUTATI SIMILARE

Leave a Comment

* Prin postarea comentariului sunteti de acord cu stocarea detaliilor pe site-ul nostru.
* Comentariile vor fi moderate de un administator inainte de a fi postate si publicate pe site.

Acest website foloseste "cookies" pentru a imbunatatii calitatea si experienta de navigare! Am înțeles | Accept Vezi ce sunt "cookies"

REDACȚIE ȘTIRI ☏ 0784.832.575