Există o vorbă veche din popor: „Dacă vrei lapte tot anul, ai grijă de vacă. Dacă o tai astăzi, mâine nu mai ai nimic.”
Din păcate, exact această lecție pare să fie ignorată atunci când vine vorba despre mediul de afaceri românesc.
Creșterea cu 183% a numărului firmelor intrate în insolvență în județul Bistrița-Năsăud nu este doar o statistică rece. Este un semnal de alarmă care ar trebui să zguduie autoritățile. În spatele fiecărei insolvențe se află antreprenori care și-au riscat economiile, angajați care își pierd locurile de muncă și familii care rămân fără principala sursă de venit.
În schimb, statul pare preocupat să demonstreze cât este de sever.
Fiscalitatea ridicată sufocă firmele, iar peste această povară se adaugă un adevărat maraton al controalelor. Antreprenorii sunt verificați de ANAF, ITM, Protecția Consumatorului, DSVSA, Garda de Mediu, ISU și multe alte instituții. Pentru mulți dintre ei, senzația este că petrec mai mult timp răspunzând controalelor decât dezvoltându-și afacerea.
Și mai grav este că, de multe ori, succesul unui control pare să fie măsurat prin valoarea amenzilor aplicate, nu prin problemele rezolvate.
În loc ca inspectorul să explice, să prevină și să ofere un termen rezonabil pentru remedierea unor abateri minore, soluția aleasă este prea des procesul-verbal și amenda. Pentru orice interpretare, pentru orice document lipsă, pentru orice eroare birocratică.
Mulți antreprenori reclamă că au impresia că sunt tratați ca potențiali infractori încă din momentul în care inspectorul le trece pragul.
Există și o altă problemă despre care se vorbește prea puțin. O parte dintre inspectorii statului nu au administrat niciodată o afacere privată. Nu au plătit salarii din propriul buzunar, nu au negociat cu furnizorii, nu au alergat după clienți și nu au stat nopțile calculând dacă vor avea bani pentru taxe la sfârșitul lunii.
Cu toate acestea, ei ajung să decidă, uneori după câteva ore de control, dacă un antreprenor merită sancționat cu zeci de mii de lei.
Este firesc ca legea să fie respectată. Nimeni nu contestă necesitatea controalelor și nici sancționarea fraudelor reale. Dar între combaterea evaziunii fiscale și vânătoarea de greșeli birocratice există o diferență uriașă.
Statul ar trebui să urmărească în primul rând conformarea voluntară, nu colectarea de amenzi.
Un antreprenor care închide firma nu va mai plăti TVA, impozit pe profit, contribuții sociale și salarii. Nu va mai crea locuri de muncă și nu va mai investi în economie. Pe termen lung, pierde întreaga societate.
Paradoxul este că, în timp ce Guvernul vorbește despre sprijinirea mediului de afaceri, numeroși antreprenori spun că se simt tratați mai degrabă ca adversari decât ca parteneri.
România are nevoie de firme sănătoase, nu de statistici impresionante cu amenzi aplicate. Are nevoie de inspectori care să distingă între frauda intenționată și o eroare administrativă. Are nevoie de un sistem fiscal predictibil și de controale bazate pe prevenție, nu pe intimidare.
Pentru că o economie nu se dezvoltă din procese-verbale.
Se dezvoltă din companii care cresc, investesc, angajează și plătesc taxe ani la rând.
Iar dacă statul continuă să „taie vaca” de fiecare dată când are nevoie de bani la buget, nu ar trebui să ne mire că rămânem fără lapte.
