
La data de 15 august a.c., pe drumul comunal 42, Suplai-Bichigiu, polițiștii Secției 6 Poliției Rurală Năsăud au oprit în trafic, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 45 ani, din Poienile Zagrei.
Rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările continuă de către polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, fiind întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.
La aceeași dată, pe același tronson de drum, polițiștii l-au depistat pe un tânăr de 23 de ani, din Suplai, în timp ce conducea un autoturism cu numere de Germania, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărului i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările continuă de către polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, fiind întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.

