Radu SÎRBU
Radu SÎRBU
Este absolvent al Universității Tehnice din Cluj-Napoca. A debutat în presa scrisă în 2001 la Mesagerul de Bistrița-Năsăud, loc unde a activat ca redactor și reporter până în 2019. A colaborat cu ziarele Prosport și Libertatea. Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
Ministrul Bogdan Ivan: ”Construim cel mai puternic hub de digitalizare din Europa Centrală și de Est, iar marile companii știu că aici este locul unde trebuie să investească”
”După colaborarea de succes cu Vodafone pentru Cloud-ul Guvernamental, continuăm să punem bazele unei infrastructuri digitale moderne, care să sprijine inovația, securitatea cibernetică și conectivitatea inteligentă.
România creează oportunități reale pentru investiții în tehnologie și digitalizare.
Dezvoltăm parteneriate care susțin economia digitală și transformarea administrației publice.
România nu așteaptă – dăm tonul schimbării și creăm cadrul în care inovația să se dezvolte!”, a transmis pe pagina sa de socializare, Ministrul Economiei și Digitalizării, deputatul PSD Bistrița-Năsăud, Bogdan Ivan.
Senatorul Cristian Nicula ghid prin Parlament pentru un grup de copii din Bistrița-Năsăud
”Un grup de elevi în vizită la Palatul Parlamentului se plimbă cu pași timizi ce răsună pe marmura rece, sub candelabre ce păstrează ecoul istoriei. În inimile lor se aprinde un vis… să revină nu ca simpli vizitatori, ci ca făuritori ai viitorului.
Mult succes, copii!”, a transmis senatorul PSD cu ocazia vizitei.
12 candidați validați pentru Alegerile Prezindețiale din mai. Vezi care sunt aceștia
Biroul Electoral Central validat, astăzi, candidaturile a încă patru candidaţi la alegerile prezidenţiale din luna mai, în total fiind validate 12 candidaturi pentru cursa electorală de anul acesta. Membrii BEC au analizat luni ultimele dosare de candidatură depuse la alegerile prezidenţiale.
Astfel, au mai fost înregistrate candidaturilor depuse de Anamaria Gavrilă (POT), Silviu Predoiu (Partidul Liga Acţiunii Naţionale), Daniel Funeriu (independent) şi Sebastian Constantin Popescu (Partidul Noua Românie).
În acelaşi timp, Biroul Electoral Central a respins candidaturile depuse de Remus Pricopie (independent), Oana Creţu (Partidul Social Democrat Unit), Gelu Drăgan (independent), Constantin Titian Filip (independent) şi Gicu-Romeo Tiţă (independent). În acealşi timp, BEC a respins pentru a treia oară candidatura lui Petru Mîndru şi pentru a patra oară cea a Mariei Marcu.
Sâmbătă a fost ultima zi în care puteau fi depuse candidaturi, la Biroul Electoral Central, pentru alegerile prezidenţiale din mai.
Cei 12 candidaţi care au fost validaţi de BEC sunt:
*Nicuşor Dan (independent)
*Crin Antonescu (Alianţa România Înainte)
*Victor Ponta (independent)
*Elena Lasconi (USR)
*George Simion (AUR)
*Lavinia Şandru (PUSL)
*Cristian Terheş (Partidul Naţional Conservator Român)
*John-Ion Banu-Muscel (independent)
*Anamaria Gavrilă (POT)
*Silviu Predoiu (Partidul Liga Acţiunii Naţionale)
*Daniel Funeriu (independent)
*Sebastian Constantin Popescu (Partidul Noua Românie)
Potrivit calendarului alegerilor, contestaţiile pot fi formulate până pe 18 martie la Curtea Constituţională, iar până pe 19 martie acestea trebuie rezolvate. Pe 20 martie candidaturile rămân definitive.
În ultimele zile, polițiștii din Bistrița-Năsăud au întocmit mai multe dosare penale pentru infracțiuni la regimul rutier, marea majoritate pentru conducere sub influența alcoolului. Iată câteva exemple:
La data de 14 martie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au depistat, în flagrant delict, pe Drumul Județean 162, prin Archiud, un tractor neînmatriculat.
La volanul acestuia a fost identificat un bărbat de 49 de ani din Archiud. Acesta a fost testat și cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, șoferul a fost condus la spital în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, în vederea documentării întregii activități infracționale.
La data de 16 martie a.c., polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au intervenit la un eveniment în trafic, produs pe Drumul Județean 172D, în Josenii Bârgăului. La locul accidentului, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de un bărbat de 51 de ani, din Vatra Dornei a intrat în coliziune cu un parapet metalic.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilostest, rezultând valoarea de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, în urma verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că șoferul are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului.
La data de 17 martie a.c., în jurul orei 00:10, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au oprit pentru control, în Dipșa, un autoturism condus de un bărbat de 51 de ani, din localitate.
În urma testării cu aparatul etilotest a șoferului, a rezultat valoarea de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la spital în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cu privire la cele constatate, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
La data de 17 martie a.c., în jurul orei 03:30, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au oprit pentru control, pe Drumul Național 17, prin Josenii-Bârgăului, un autoturism.
La volan a fost identificat un bărbat de 48 de ani, din Bistrița-Bârgăului. În urma testării cu aparatul etilotest a șoferului a rezultat valoarea de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma celor constatate, bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
La data de 16 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliție orașului Beclean au oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe Drumul Național 17, prin Beclean. La volan a fost identificat un bărbat de 38 de ani, din Sărata.
În urma verificărilor, cu privire la autoturism, polițiștii au constatat faptul că numerele de înregistrare provizorii montate pe autoturism erau expirate din data de la finalul lunii octombrie 2024.
Cu privire la cele constatate, polițiștii au întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunea de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Un bărbat din Maieru s-a ales cu un ordin de protecție emis de polițiști după ce și-a bătut fosta soție într-un autoturism
La data de 14 martie a.c., polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au fost sesizați de către o femeie, cu privire la faptul că a fost agresată fizic de către fostul soț, în timp ce se aflau într-un autoturism, în Maieru.
Polițiștii au identificat și cealaltă persoană implicată, un bărbat de 35 de ani din Maieru.
Cu privire la cele constatate, polițiștii au întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunea de lovire sau alte violențe. Totodată, în urma evaluării riscului a rezultat ca fiind oportună emiterea unui ordin de protecție provizorie împotriva bărbatului de 35 de ani.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz–Băi.
22 elevi din Bistrița au fost întrerupți de polițiști de la ”orele de cursuri” ținute în baruri
Vinerea trecută, în intervalul orar 09.00-12.00, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară Bistrița-Năsăud au organizat și desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea delincvenței juvenile, a absenteismului școlar, a faptelor săvârșite cu violență, precum și prevenirea comercializării produselor din tutun elevilor și prevenirea traficului și consumului ilicit de droguri.
Verificările au fost desfășurate în municipiul Bistrița, în unitățile de învățământ, în proximitatea acestora, dar și a unor localuri publice. Astfel, au fost verificate și legitimate 25 de persoane, fiind depistați 22 de elevi care absentau de la cursuri. Cu privire la cele constatate, polițiștii au transmis informări către școlile unde elevii depistați învață.
Totodată, au fost desfășurate instruiri cu agenții de pază ai școlilor. Acțiunile polițiștilor de la Biroului Siguranță Școlară continuă și în perioada următoare.
Nu e de joacă! Doi tineri, unul din Chitelnic iar celălalt din Șieu-Măgheruș, duși la închisoare după ce au fost condamnați pentru conducere fără permis iar un altul, din Anieș, i-a fost deschis dosar penal pentru același motiv
Vinerea trecută, polițiștii din cadrul Serviciul de Investigații Criminale, Compartimentul Urmăriri, au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei închisorii cu privire la doi tineri de 25 și 26 de ani din Șieu-Măgheruș și Chintelnic.
Tânărul de 25 de ani, din Șieu-Măgheruș, a fost condamnat la pedeapsa de 1 ani și 10 luni de închisoare, iar cel de 26 de ani, din Chintelnic, a fost condamnat la pedeapsa de 1 ani și 6 luni de închisoare, ambii fiind condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Cei doi au fost încarcerați în penitenciarul Bistrița.
O zi mai târziu, pe 15 martie a.c., în jurul orei 03.20, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi, în timp ce efectuau activități de supraveghere și control al traficului rutier pe Drumul Național 17D, prin localitatea Anieș, au oprit pentru control un autoturism, condus de un tânăr de 19 ani, din Anieș.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi, în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.
Gloria Bistrița termină pe primul loc sezonul regular în urma unei victorii obținută pe final de meci, pe propriul teren, după ce a fost condusă în două rânduri de Unirea Dej! Vezi programul Play-Off-ului
Sezonul oficial fotbalistic la băieți a debutat astăzi la Bistrița cu meciul în care Gloria a primit vizita vecinilor de județ Unirea Dej, partidă din ultima etapă a sezonului regular din Seria 7 a Ligii 3. A fost un joc interzis cardiacilor, în care deși au fost conduși cu 1-0 și 2-1, glorioșii au reușit revenirea pentru a câștiga cu 3-2, ultimele două goluri ale Gloriei fiind marcate în minutele 86 și 89!
După un prim sfert de oră anost, scorul a fost deschis de oaspeți pe ”Jean Pădureanu”, Alexandru Oltean profitând de o gafă a lui Marku în apărarea Bistriței învingându-l pe portarul Raul Avram cu un șut plasat din careu. Replica bistrițenilor a întârziat deși au aceștia au încercat să se apropie de buturile Dejului însă au făcut-o fără claritate, astfel că la pauză am consemnat 0-1 pe tabela de scor.
Imediat după reluarea actului secund, totuși, se restabilește egalitatea prin capul imparabil al căpitanului Azdren Llullaku din marginea careului mic. Dejenii nu acuză șocul și au puterea de a reveni rapid din nou în avantaj în minutul 66, prin penalty-ul transformat imparabil de Viktor Kun.
La acest scor, bistrițenii au atacat cu toate liniile insistența lor dând roade în minutele de final. Mai întâi, în minutul 86, Valentin Alexandru a prelungit în plasă din apropierea porții pentru 2-2, iar trei minute mai târziu Ianis Vencu reușește minunea ”remontadei” cu un cap precis la o centrare excelentă a lui Llullaku!
O victorie obținută cu forcepsul care ajută foarte mult Gloria de a câștiga sezonul regular și a ataca Play-off-ul la adăpostul a două puncte în plus față de Unirea Alba Iulia (învingătoare și ea astăzi cu 3-0 în fața ultimei clasate Codlea) și patru puncte mai mult ca Universitar Alba Iulia (echipă care astăzi s-a împiedicat la Avântul Reghin, unde a obținut doar un 2-2).
Asaltul spre promovare continuă în Play-Off!
De săptămâna viitoare începe faza finală a campionatului, cu primele 4 clasate calificate în Play-Off în care pleacă în clasament astfel:
- Gloria Bistrița 18 13 4 1 48-13 43
- Unirea Alba Iulia 18 12 5 1 41-9 32
- Universitar Alba Iulia 18 11 6 1 36-16 39
- ACS Mediaș 18 7 7 4 29-16 28
Programul avantajează liderul Gloria Bistrița care va susține 5 meciuri acasă și 4 în deplasare după următorul program:
Etapa 1 (22 – 23 martie):
Gloria Bistrița – ACS Mediaș
Unirea Alba Iulia – Universitar Alba Iulia
Etapa 2 (22 – 30 martie):
Gloria Bistrița – Unirea Alba Iulia
ACS Mediaș – Universitar Alba Iulia
Etapa 3 (4 – 5 aprilie):
Universitar Alba Iulia – Gloria Bistrița
Unirea Alba Iulia – ACS Mediaș
Etapa 4 (11 aprilie):
ACS Mediaș – Gloria Bistrița
Universitar Alba Iulia – Unirea Alba Iulia
Etapa 5 (18 aprilie):
Unirea Alba Iulia – Gloria Bistrița
Universitar Alba Iulia – ACS Mediaș
Etapa 6 (25 – 26 aprilie):
Gloria Bistrița – Universitar Alba Iulia
ACS Mediaș – Unirea Alba Iulia
Etapa 7 (2 mai):
Gloria Bistrița – ACS Mediaș
Unirea Alba Iulia – Universitar Alba Iulia
Etapa 8 (9 – 10 mai):
Gloria Bistrița – Unirea Alba Iulia
ACS Mediaș – Universitar Alba Iulia
Etapa 9 (16 mai):
Universitar Alba Iulia – Gloria Bistrița
Unirea Alba Iulia – ACS Mediaș
În perspectiva barajelor de promovare, conform împerecherii primele două clasare din Seria 7 vor juca cu primele două clasate din Seria 8, această din urmă serie fiind dominată autoritar de CSM Râmnicu Vâlcea iar principala candidată la locul 2 fiind ACSO Filiași. Dar vom reveni la timpul potrivit.
Au sosit primele transporturi de pubele albastre în comunele Mărișel, Șieu, Șieuț și Monor, iar până la finalul lunii August pubelele vor fi livrate în toate comunitățile din județul BN
Reciclarea deșeurilor este foarte importantǎ pentru protejarea mediului în care trăim, a resurselor și asigurarea unui viitor mai bun pentru copiii noștri, iar una dintre condițiile pentru o reciclarea mai bunǎ a deșeurilor este asigurarea infrastructurii de colectare separatǎ a acestora.
🟦 Acesta este motivul pentru care Consiliul Județean și ADI Deșeuri BN, au accesat fonduri europene pentru achiziția a 166. 884 pubele verzi și albastre pentru colectarea separată a deșeurilor din sticlă și hârtie carton.
✅ Astfel, fiecare gospodǎrie din județul nostru va fi dotatǎ cu pubela albastrǎ pentru deșeuri reciclabile din hârtie / carton, dupǎ ce, anul trecut, am distribuit pubelele verzi pentru deșeurile reciclabile din sticlǎ.
Viitorul Complex Sportiv Multifuncțional din Năsăud, în prezentare video
”Mărțișoare muzicale” – Spectacol Folcloric susținut de Ansamblul Folcloric Profesionist Dor Românesc din Bistrița
”Mărțișoare muzicale” s-a intitulat spectacolul oferit pe data de 11 martie de Ansamblul Profesionist „Dor Românesc” la Centrul Cultural Dacia.
Concertul a fost s-a bucurat de recitalurile artiștilor:
*MATILDA PASCAL COJOCĂRIȚA, FLORIN GEORGESCU – tenor, DOMNICA DOLOGA
MIRELA PETRUȘ, ANUȚA MOTOFELEA, CRISTINA RETEGAN, OANA MATEI CORUȚI, NICOLAE CIOANCĂ, GEORGIANA PĂDURARU și CRISTINA BUGNAR.
Dirijor:
HORAȚIU CIGU
Regia artistică:
Matilda Pascal Cojocărița
Manager CJC BN:
Alexandru Pugna
Senatorul Cristian Nicula: ”Prima agenție a UE cu sediul în România
”În această săptămână Senatul României a aprobat legea pentru ratificarea Acordului de sediu al Centrului European de Competențe în Securitate Cibernetică (ECCC). Astfel, România va găzdui prima agenție europeană. Prezența acestui sediu în țara noastră ne plasează în prima linie a apărării digitale europene. Acest centru va atrage investiții masive în tehnologie, va stimula cercetarea și dezvoltarea în securitate cibernetică. Totodată acest centru creează locuri de muncă pentru specialiști IT de top. În plus, România își întărește capacitatea de protecție a infrastructurilor critice și devine un hub regional pentru inovație.”, a ținut să ne transmită senatorul Cristian Nicula.
Micii fotbaliști de la ACS Galactic Junior 2018 Bistrița, pe podium la Cupa Municipiului Reghin

Performanță sportivă notabilă pentru copiii de pe Valea Someșului din județul Bistrița-Năsăud, prin rezultatul obținut de ACS Galactic Junior 2018 Bistrița la Cupa Municipiului Reghin. Juniorii antrenați de Alexandru Boldiș au reușit să se claseze pe podium.

Astfel la categoria de vârstă 2013, din cele 26 de echipe participante, unele de tradiție în țară, cei de la ACS Galactic Junior 2018 Bistrița au urcat pe treapta a treia a podiumului la Gold Cup. Din cele 6 meciuri disputate, băieții noștri au pierdut un singur joc, în semifinalele competiție contra celor de la U Evolution Cluj. Lotul echipei a fost compus din 8 copii din localitatea Maieru, 3 din Rodna si unul din Lunca Ilvei. ”Sunt foarte mulțumit de evoluția copiilor, ținând cont că ne antrenăm într-o sală de dimensiuni reduse de aproximativ 5 luni iar în lotul echipei am avut și 3 copii mai mici cu un an decât vârsta permisă. Pe această cale, țin să îi felicit copiii pentru determinarea cu care au jucat pentru a reuși această performanță și să le mulțumesc părinților pentru efortul financiar pe care îl fac de fiecare dată când participăm la turnee„, a ținut să declare antrenorul Alexandru Boldiș.

Ministrul Bogdan Ivan la discuții cu ambasadorul Franței, Nicolas Warnery, pe teme economice
„L-am primit, la sediul MEDAT, pe Excelența Sa Nicolas Warnery, Ambasadorul Republicii Franceze la București. Dialogul nostru a reconfirmat faptul că România are în Franța un partener strategic, atât în domeniul apărării, cât și în cel al dezvoltării economice.
Tema centrală a discuției a fost consolidarea cooperării economice. Franța este al treilea partener comercial al țării noastre și pe primul loc în topul statelor UE cu care România înregistrează un excedent comercial.
Pe parcursul mandatului meu de ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării, m-am convins că România și Franța împărtășesc valori comune și construiesc pe un fundament solid. Legăturile istorice și culturale dintre țările noastre sunt dublate de o viziune comună privind viitorul științei, tehnologiei și industriei.
Am discutat despre cum putem dezvolta parteneriatul româno-francez și aplica povestea de succes a Dacia, o tradiție de peste 50 de ani, și în alte sectoare industriale. Dezvoltarea de proiecte comune în industria aerospațială pornind de la cooperarea existentă pe platforma Ghimbav poate deveni baza unei tradiții noi, pentru următorii 50 de ani.
Suntem hotărâți să aprofundăm acest parteneriat strategic, pentru a transforma colaborarea româno-franceză într-un motor de creștere economică și securitate regională în beneficiul României.”, a transmis pe pagina sa de socializare, Ministrul Economiei și Digitalizării, deputatul PSD Bistrița-Năsăud, Bogdan Ivan.
Atelier cultural-educativ inedit la fierăria meșterului Dumitru Trif din Șieuț
Într-o frumoasă și însorită zi de început de primăvară, joi, 6 martie 2025, elevii de clasa a VIII-a din cadrul Școlii Gimnaziale Șieuț au participat la un inedit atelier cultural-educativ desfășurat la fierăria meșterului Dumitru Trif din satul Șieuț.
Fierăritul este un meșteșug foarte vechi, putând fi considerat o reminiscență a meșteșugurilor medievale, iar forma în care se practică astăzi a rămas puțin schimbată la noi față de ultimele secole. Acesta este transmis pe filieră transgenerațională, de la tată la fiu sau de la maestru la ucenic, fiind una dintre meseriile mai puțin cunoscute și accesibile omului modern.
Cu scopul de a afla tainele acestui meșteșug, am început să studiez mai atent acest subiect, ca parte integrantă din activitatea mea de cercetător științific în domeniul culturii tradiționale, astfel că, în această perioadă, derulez, în cadrul Serviciului Cultură Tradițională al Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, un „Proiect Multianual de Cercetare Științifică” ce vizează documentarea asupra meșterilor fierari de pe Valea Șieului, un demers cultural de anvergură, cu finalitate publicistică. În cadrul acestuia, am efectuat o serie de cercetări și vizite în teren și am identificat, doar în ultimul an, nu mai puțin de 15 meșteri fierari care mai sunt încă activi în satele de la poalele Munților Călimani.
Cel mai renumit și respectat meșter fierar din zonă este Dumitru Trif, cunoscut ca și „Trifu”, din Șieuț. Acesta are 57 de ani și practică meseria de mai bine de 40 de ani. La 16 ani a mers ucenic la Caculea Vasile, un fierar bătrân din Ruștior, iar apoi a făcut ucenicie la fierăria C.A.P.-ului din satul său, dar și la un atelier din Bistrița. În anul 1989 și-a construit propria fierărie, acasă, acolo unde lucrează și astăzi. Când și-a cumpărat uneltele de fierărie – nicovală, ciocane, clești, foi, menghină, mașină de găurit, rașpăl, acestea l-au costat preț de două vaci.
Despre experiența sa de o viață în acest domeniu, fierarul din Șieuț ne spune: „Eu am lucrat numai cu calul lângă mine, că potcoava se face numai după piciorul calului. Nu faci potcoava fără să ai calul la fierărie. Și nu s-o dus niciodată nici un cal nepotcovit de la mine! Mulți ziceau că eu am fost îmblânzitorul de cai, hipnotizatorul cailor, că orice cal stătea la mine la potcovit. Animalul simte omul! După câtva timp, când vedeam calul pe drum, știam cum îi trebuie făcute potcoavele; știam măsura la cal, că aveam deja ochiul format!”
Fierarul este cunoscut pentru stilul său unic în care lucrează potcoavele și a avut și ucenici, iar de-a lungul timpului a potcovit cai nu doar din satul Șieuț, ci și din Ruștior, Lunca (Friș), Monor, Gledin, Uila, Sântioana sau Mărișelu. Mai mult decât atât, a potcovit inclusiv boi și vaci (animale cu unghia despicată), la acestea tehnica de potcovire fiind una aparte.
Ineditul atelier cultural-educativ de la Șieuț a fost posibil datorită faptului că acest sat este unul renumit pentru specificul său, pentru modul în care oamenii mai trăiesc tradiția și se raportează la ea și, mai ales, datorită meșterului fierar Dumitru Trif, care practică activ această meserie. În ultimii ani, efectivele de cabaline s-au mai împuținat, dar pentru mult timp au fost peste 300 de cai, doar în satul Șieuț, care trebuiau potcoviți periodic, iar meșterii fierari erau foarte căutați. Fierarul din Șieuț a fost deschis ideii de a găzdui un asemenea proiect cultural-educativ la fierăria sa pentru tinerii din comună și de a le împărtăși câteva dintre tainele meseriei sale.
Așadar, elevii Școlii Gimnaziale din Șieuț (care provin atât din satul Șieuț, cât și din satele Lunca și Ruștior), au avut ocazia să vadă meseria de fierar practicată de un meșter cu experiență. Aceștia s-au arătat interesați și dornici de a colabora cu fierarul, implicându-se activ și ajutându-l la făcutul potcoavelor pentru calul ce aștepta cuminte, în fața fierăriei, pentru a fi potcovit.
Astfel, patru dintre băieții prezenți la fierărie au și interacționat cu elementele specifice meseriei de fierar, fiind „ucenicii” meșterului; unul dintre ei „a dat la foi”, ajutând la întreținerea focului, iar trei dintre ei „au dat la baros”, ajutând fierarul să facă potcoavele cu care va fi „încălțat” calul. Elevii îl cunoșteau cu toții pe meșter și auziseră de el, chiar dacă nu toți erau din satul Șieuț, ci și din satele învecinate. Unii dintre ei ne-au mărturisit că au mai avut tangență cu domeniul, având cai acasă, iar câțiva chiar fuseseră anterior la fierărie cu părinții sau cu bunicii lor, la potcovit. Aceștia s-au arătat încântați și impresionați de ceea ce au văzut și experimentat aici, fiind cu toții deschiși unei astfel de noi experiențe, iar atelierul a fost unul interactiv, care s-a dovedit pe deplin a fi o reușită.
Despre ceea ce le-a prezentat vizitatorilor săi, meșterul fierar Dumitru Trif ne-a spus: „Astăzi, prima dată le-am arătat cum se ia vechea potcoavă jos, cum se curăță unghia la cal și cum se face o potcoavă nouă în foc; apoi, le-am explicat și le-am arătat cum se călește o secure (și am și făcut o demonstrație pe tema asta), le-am arătat și explicat cum se sudau mai demult două bucăți de fier deolaltă, în foc, fără sudură, și unde se poate vedea la ce temperatură se încălzește fierul, după culoarea pe care o are. Le-am mai arătat și părțile componente ale unui plug; știau ce-i plugul, dar nu știau toți să îmi explice care sunt elementele componente: care-i cormana, care-i trupița, care-i bârsa. Dar știau despre ele. I-am chemat să vină într-o zi să tragem și o brazdă cu plugul, să arăm în grădină, și n-au zis că nu vin! Au cooperat, au fost foarte interesați. Bogdan o dat la foi, iar trei dintre ei – Alex, Victor și Ionuț, au dat la baros și m-au ajutat să fac potcoavele. Doi dintre ei au mai fost aici, unul chiar singur a venit la fierărie, în ajutorul cuiva, și știe, se învață. Și acum, dacă tot m-au ajutat la potcoave, mă duc să potcovesc calul care mă așteaptă în fața fierăriei!”
Încă o dată, ne bucurăm că meșterul fierar Dumitru Trif din Șieuț a fost deschis unei astfel de idei și a îmbrățișat inițiativa de a găzdui un atelier cultural-educativ, transmițându-le pe această cale și tinerilor din cunoștințele sale și povestindu-le și despre anii de ucenicie. Pentru aceștia va fi, cu siguranță, o amintire frumoasă și considerăm că, prin acest proiect, „am pus o sămânță” de tradiție, autentic și frumos în sufletele acestor tineri elevi care, deși provin din mediul rural și au tangență cu activitățile agricole, prea puțin se mai implică astăzi activ în cadrul acestora. Privirile lor și zâmbete de pe chip ne-au confirmat că le-a plăcut experiența, vizita lor la fierărie fiind una ce i-a surprins în mod plăcut.
În cadrul acestui atelier, elevii au fost însoțiți de doamna Mariana Dumbrăvan, secretarul școlii, care ne-a ajutat și cu unele aspecte tehnice (suport foto-video), de domnul învățător Pantea Ignat jr., un crescător de cai și iubitor de animale, precum și de profesorul de desen Daniel Năsăudean, bine-cunoscut ca solist al Trupei „The Boulevard” din Bistrița. Acesta din urmă a fost deosebit de impresionat de ceea ce a avut ocazia să vadă la fierăria meșterului din Șieuț, la finalul vizitei mărturisindu-ne: „A fost o experiență foarte interesantă! Eu, nemaiavând rude la țară, nu am mai văzut așa ceva! Este pentru prima dată în viața mea când dau de astfel de chestii! M-a impresionat în mod deosebit tehnica de lucru a fierarului, dar mai ales felul lui de a povesti și de a se exprima, de a interacționa cu elevii și de a-i atrage spre meserie; are o carismă aparte!”
Această acțiune a fost posibilă datorită bunei colaborări dintre Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud și instituțiile din comuna Șieuț, iar pe această cale se cuvine să-i adresăm mulțumiri doamnei profesor Camelia Ștefănescu, directorul Școlii Gimnaziale din localitate. De asemenea, îi mulțumim domnului primar Mihai Gheorghe Ivan pentru sprijinul necondiționat acordat în susținerea tuturor activităților culturale din comuna Șieuț.
Dumitru Trif este un fierar renumit în zonă, cunoscut și pentru amprenta sa unică pe care o lasă asupra lucrărilor sale, dar și pentru implicarea activă în proiectele culturale derulate anterior de către instituția noastră culturală județeană, dar nu numai. Acesta a participat în cadrul filmărilor pentru documentarul etnografic „Obiceiul Plugarului la Șieuț. Ieșitul Plugului Întâi”, realizat în anul 2017 (atunci când a ascuțit fiarele de plug și a pregătit potcoavele cailor pentru arat), dar și în cadrul altor proiecte documentare internaționale, precum filmările pentru producția „Off the Beaten Track” a regizorului Dieter Auner, un documentar realizat la Ruștior în anul 2010 (în cadrul căruia s-a filmat cum meșterul căoaci potcovea un cal la fierăria sa din Șieuț).
Pe lângă apariția în aceste producții documentare, prezența meșterului fierar Dumitru Trif mai poate fi regăsită și în cadrul altor publicații, precum Revista de Cultură și Tradiții „Spice” a Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud (Nr. 1/2019), în Albumul Foto „Obiceiul Plugarului la Șieuț”, al aceleiași instituții (2020), dar și în cadrul proiectului „Harta Meșterilor în Construcții din România”, un proiect derulat de Ordinul Arhitecților din România (2021), acolo unde apare în cadrul unei pagini de prezentare special dedicate sau, recent, în „Catalogul Meșterilor Populari din județul Bistrița-Năsăud”, un catalog-album al instituției culturale bistrițene (2024), precum și în publicația noastră culturală „Revista Ilustrată” (2024).
De asemenea, vizite de studiu la fierăria sa au mai făcut, în anii trecuți, specialiști nu doar din județul nostru, ci și din județele Sibiu, Sălaj și Suceava sau chiar din străinătate. Cu toții au fost încântați de ceea ce au văzut atunci când i-au trecut pragul atelierului său.
Fierarul din Șieuț este bine-cunoscut pentru activitatea sa de potcovire a cailor, dar mai realizează și alte obiecte, precum securi, ciocane, scoabe, balamale, unelte agricole (pluguri, semănători), cadre metalice pentru căruțe, sănii, unelte pentru pădure și construcții, porți, garduri.
Dumitru Trif este un om iubit de întreaga comunitate, având un caracter frumos; sătenii apelează la el cu toată încrederea, fierarul fiind astfel un factor esențial pentru menținerea tradițiilor și a obiceiurilor locale, pentru susținerea agriculturii și a modului de viață tradițional, importanța definitorie a fierarului în cadrul unui sat fiind recunoscută încă din vechime, acestuia oferindu-i-se tot respectul cuvenit, fiind un om de vază în comunitatea sa.
Astfel, se dovedește pe deplin că fierarul Dumitru Trif din Șieuț este un purtător, păstrător și transmițător de elemente de patrimoniu cultural imaterial, care lucrează cu mijloace tradiționale, specifice, nealterate, o meserie pe care a deprins-o în anii de ucenicie și pe care și-a șlefuit-o de-a lungul deceniilor de muncă, având o pasiune extraordinară pentru aceasta, îndrăgind deopotrivă atât caii, cât și oamenii.
Atelierul cultural-educativ de la Șieuț reprezintă așadar un model de bună practică, ce se înscrie în recomandările politicilor culturale vizate de UNESCO, prin ideea de transmitere, în cadrul comunităților locale, a patrimoniului cultural imaterial viu, specific, cu accent pe implicarea activă a membrilor acestora și cu adânci reverberații în mediul sătesc.
Se spune că, dacă vrei să afli și să înțelegi cu adevărat specificul lumii rurale, trebuie să mergi de nenumărate ori într-o anumită zonă, pentru a o cunoaște, pentru a-i simți și trăi pulsul. În ceea ce mă privește, deși am mers de foarte multe ori pe teren, la Șieuț, fiecare vizită de documentare îmi oferă noi și valoroase informații despre subiectul cercetat, dar și posibilitatea de a intra și mai profund în contact cu oamenii satelor. Deși îl cunosc de mult timp pe meșterul fierar Dumitru Trif, acesta m-a impresionat în mod deosebit în cadrul atelierului de joi; m-a surprins modul său dezinvolt în care a interacționat cu elevii, stilul pedagogic în care le-a explicat toate detaliile ce țin de activitatea sa, precum și bunăvoința și deschiderea extraordinară pe care le-a manifestat față de acest proiect, fiind mereu cu zâmbetul pe chipul său senin.
Aducându-i alese mulțumiri meșterului fierar pentru tot ceea ce face pentru comunitatea locală din Șieuț, dar și pentru sprijinirea tradițiilor zonei, pot spune doar atât: „De-a lungul timpului, am învățat multe din cărți, dar am învățat totul de la oameni!”, dovedindu-se din plin că oamenii satelor noastre sunt un izvor nesecat de frumusețe și de înțelepciune, care merită prețuiți și respectați la adevărată lor valoare!
dr. Patricia-Smaranda Mureșan
etnolog și cercetător științific
Serviciul Cultură Tradițională
Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud
Scriitoarele din Bistrița, sărbătorite de Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud cu ocazia Zilei de 8 Martie
Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud a organizat și anul acesta, în 10 martie a.c., o întâlnire în care scriitoarele bistrițene au fost sărbătorite de Ziua Dânselor.
Evenimentul cultural s-a desfășurat la Casa Colecțiilor și a Documentelor de Patrimoniu, unde au avut loc lecturi publice, lansări de carte, recitaluri muzicale și poetice, etc.
În cadrul acestui eveniment cultural, au citit din creația proprie și 7 tinere scriitoare de la Palatul Copiilor Bistrița.
Cristina Vlasin
Palatul Copiilor Bistrita

