Creșa Năsăud participă la cea de-a doua ediție a Play Fest – Festivalul învățării prin joc, a cărui temă este anul acesta „Culoare și comunitate în mișcare”. Play Fest este organizat în peste o sută de creșe, grădinițe și școli primare, în cadrul Inițiativei „Educația și Dezvoltarea Timpurie a Copilului în România”, derulată de UNICEF în parteneriat cu Centrul Step by Step.
În cadrul acestui eveniment dedicat educației timpurii prin joc, toate cele cinci grupe ale Creșei Năsăud a organizat în data de 11.06.2025 o serie de activități în aer liber menite să stimuleze creativitatea, curiozitatea, mișcarea, socializarea și dezvoltarea armonioasă a copiilor.
Tema „Culoare și comunitate în mișcare” s-a regăsit în toate activitățile desfășurate, de la centre de interes special amenajate până la trasee aplicative care contribuie la dezvoltarea motrică, socială și cognitivă a antepreșcolarilor.


Copiii au fost încă de la început surprinși și entuziasmați de materialele puse la dispoziție de centrul Step by Step dar și dornici de a le explora prin joc. Cunoscute fiind avantajele jocurilor de mișcare outdoor prin faptul că dezvoltă calități motrice, consolidează deprinderile motrice de bază, stimulează colaborarea cu partenerii de joc dar și creează și mențin emoții pozitive au fost puse în practică și experimentate de copiii cu rezultate foarte încurajatoare. Pe lângă deprinderile motrice experimentate s-a putut observa cu ușurință modelarea însușirilor și trăsăturilor de personalitate precum: responsabilitate, curaj, corectitudine, respect față de ceilalți și nu în ultimul rând o bună comunicare ce ceilalți participanți la joc.
A fost un privilegiu și o bună alegere participarea la acest Play Fast întrucât copilașii s-au aflat în permanență în centrul fiecărei activități, încurajați să exploreze liber, să se exprime prin culori, mișcare și joc sub îndrumarea atentă a cadrelor didactice.

Cadrele didactice alături de copilași doresc să-și exprime mulțumirea, aprecierea și recunoștința față de Centrul Step by Step pentru buna colaborare, susținerea activă în ceea ce înseamnă un start bun în viață și o educație de calitate pentru viitor dar și angajamentul de a participa în viitor la astfel de ediții ale Festivalului învățării prin joc.
Prin participarea la Play Fest, Creșa Năsăud își reafirmă angajamentul față de o educație timpurie de calitate ce sprijină dezvoltarea holistică a copilului și valorifică potențialul fiecăruia.
Jocul este și o pregătire pentru viața de mai târziu, dar mai presus de toate, el este însăși viața copilului. (Mc. Dougall)
Prof. Anamaria Ilieș