În calitate de suporter al handbalului, am stat de vorbă cu Radu Miclăuș, acesta fiind un fost jucător de handbal, dar având și calitatea de conducător al unor structuri sportive.
-Pe grupurile de handbal, există multe nemulțumiri legate de introducerea jucătoarelor românce pe teren, pentru a avea o arie de selecție mai mare la echipa națională. Crezi că aceasta este soluția, introducerea jucătoarelor de naționalitate româna în meciurile din liga națională, pentru ca acestea să crească valoric?
R: În primul rând, doresc să-mi exprim din nou opinia că limitarea numărului de jucătoare străine, cel puțin al celor din Uniunea Europeană, este ilegală. Dacă se vrea o limitare, aceasta poate fi făcută legal doar pentru jucătoarele din afara UE. Avem Legea Bosman încă din 1995 și toate celelate legi, decizii, reguli ale UE, care interzic limitarea prin orice metodă a numărului de sportivi străini dintr-o echipă, inclusiv prin impunerea unui număr oarecare de sportivi autohtoni. Un sportiv are același statut ca orice altă persoană care caută un loc de muncă. Ca un exemplu, ce am spune noi dacă un român zidar, inginer sau orice altă profesie, nu ar fi lăsat să lucreze la o companie în Germania, doar pentru că acea companie trebuie să angajeze întâi un număr oarecare de cetațeni germani? Cum așa ceva este ilegal, așa este și în cazul unui sportiv. Făcând abstracție de faptul că toate cluburile sunt finanțate în proporție de peste 95% din bugetele autorităților locale sau ale unor ministere, un fapt regretabil, dar inerent în România, unde politicul a acaparat (și distrus) sportul, este acela că fiecare club are interesele sale proprii și o datorie față de comunitatea de care aparține, să obțină rezultate foarte bune și să aducă bucurie suporterilor din acea comunitate. Cluburile nu au nici o datorie față de echipa națională, aceasta fiind exclusiv în grija federației, care trebuie să facă tot ce este posibil pntru a obține rezulate, dar fără a leza interesele cluburilor și mai ales fară să emită decizii împotriva legilor și regulilor. Dacă asta înseamnă ca un club să aibă un număr mare de jucătoare străine, asta trebuie să facă. Nici un club și nici un antrenor nu va utiliza jucătoare străine, de o calitate mai mică decât a jucătoarelor românce din lot. Nici o soluție administrativă care să impună introducerea jucătoarelor românce nu este benefică, din punct de vedere sportiv, nici pentru echipă, nici pentru ele. Mai mult, acestea nu ar avea nici un interes să crească în valoare și ar avea pretenții financiare mult peste valoarea lor, doar pentru că o regulă stupidă ar impune folosirea lor necondiționată. Un loc în echipă și timp în teren îl ciștigi doar prin valoare, prin muncă asiduă, pentru a demonstra că ești mai bună ca celelalte de pe postul tău.
-Campionatul de tineret, apărut încă din sezonul trecut, ca o alternativă la obligativitatea introducerii jucătoarelor tinere, este o soluție pentru trecerea jucătoarelor de la juniorat la profesionism?
R: Nu cred că este o soluție. Cluburile au aceste echipe pentru că sunt obligate prin regulament. În multe ocazii, cluburile transferă jucătoare tinere, de perspectivă, folosindu-le la echipa de tineret, în loc să le încerce și la echipa de senioare. Am înțeles că multe cluburi au probleme cu echipele de junioare I, deoarece nu mai au suficiente jucătoare la acest nivel, ele fiind utilizate la echipa de tineret. Prin urmare, s-a distrus competiția la această grupă de vârstă.
-Ce le lipsește jucătoarelor tinere, care trec la profesionism, să se impună în echipele de senioare?
R: Le lipsesc mai multe elemente: un bagaj sănătos de cunoștințe despre joc, acumulat în anii de juniorat, mentalitatea și ambiția de a munci din greu, pentru a se impune prin valoare și nu prin locul nasterii, și nu în ultimul rând automulțumirea, autosuficiența unui salar foarte mare, nu de puține ori alimentate de ideile fanteziste ale unor parinți, care își văd copiii ca pe niște „gâște care fac ouă de aur”, care le asigură lor un trai mult mai bun. Sunt destule jucătoare, între 18-20 ani, care au salarii de peste 2000 euro, valoarea lor nejustificând în nici un caz aceste sume.
-În calitate de președinte de club, ai colaborat atât cu oameni din club, dar și din afara lui. Legat de formarea jucătoarelor tinere, antrenorii din club aveau o strategie de dezvoltare a acestora? Care erau obiectivele lor?
R: Strategia antrenorilor depinde foarte mult de ce li se pretinde de către club, ce condiții de antrenament au, în unele locuri accesul la o sală corespunzătoare pentru antrenament este foarte dificil, pregătirea lor profesională, dorința de a munci și, nu în ultimul rând, remunerația și stimulentele de care beneficiază. De exemplu, la Brașov au avut o cultură a rezultatelor cu orice preț, aceasta fiind impusă de primărie, prin club. În acest scop, au fost aduse de-a lungul anilor jucătoare de la diverse categorii de vârstă, din alte localități din țară. Această strategie este extrem de păguboasă, nu formează și dezvoltă jucătoare, nici nu scoate în evidență munca unui antrenor. În perioada în care am activat acolo am schimbat prioritațile, implementând o strategie care să formeze jucătoare de valoare, care să devină o certitudine pentru echipa de senioare, sau să ajungă la alte cluburi și la echipele naționale. De asemenea, nu am mai permis aducerea de jucătoare la echipele de junioare din afara județului. Acesta a fost obiectivul numarul unu, câștigarea unor tinichele agățate de gât trecând mai în jos pe lista obiectivelor. La echipa de senioare, deși colaborarea mea cu antrenorul Bondar nu a fost perfectă, totuși trebuie să remarc și apreciez că el oferea multe șanse jucătoarelor tinere, le dădea încredere, timp de joc și cred că acestea au putut învața lucruri pozitive de la el.
Ce vreau să mai subliniez la această întrebare este că în ziua de azi antrenorii nu mai merg, ca în trecut, prin alte localitați, la sate, prin țară, ca să descopere și atragă către handbal copii cu calitați somatico-motrice. Recrutarea se face aproape exclusiv prin media socială, mulți copii și părintii acestora din zonele rurale nu au informațiile necesare pentru a afla benficiile și oportunitățile pe care sportul le poate oferi în viață.
-Ai jucat handbal cu ceva timp în urmă, iar metodele de pregătire de atunci sunt considerate acum ca fiind unele învechite. Crezi că antrenorii de la juniori se implică suficient în pregătirea individuală a sportivilor?
R: Multe metode de pregătire din trecut sunt actuale și în ziua de azi. De exemplu, nu s-a schimbat semnificativ profilul unui jucător de handbal, nu ai ce schimba în prinderea și pasarea mingii, și a altor elemente de bază. Bineînteles, când vorbim de viteza jocului, de tehnică, de tactică, chiar și de pregătirea fizică, metodele au evoluat. Cum foarte mult a evoluat medicina sportivă, recuperarea după efort și, bineinteles, materialele și tehnologia, care vrem, nu vrem, sunt parte integrantă a procesului de pregătire și obligatorie în obținerea unor rezultate de performanță. De asemenea, trebuie să luăm în calcul și aspectul mental și emoțional al pregătirii, orice club ar trebui să aibă un psiholog pentru sportivi, de la cea mai fragedă vârstă, pâna la cele mai experimentate jucătoare.
Internetul, media socială, tehnologia sunt o parte integrantă a vieții, mai ales a copiilor și tineretului, dar nu numai. Acestea pot avea atât un efect benefic, dar, din păcate, și un efect nociv, mai ales media socială care prin libertatea ei, prost înțeleasă de foarte mulți, care debitează nu doar enormitați, dar chiar își agresează mental „țintele”, poate afecta emoțional pe jucătoare. În aceste condiții un psiholog este nu doar recomandabil, ba chiar obligatoriu.
Deoarece nu am informații suficiente, nu pot să dau un răspuns ferm dacă antrenorii de la juniori pregătesc individual sportivii. Uneori la unii sportivi se vede lipsa unei pregătiri individuale, dar eu nu pot generaliza.
-Sunt destule voci care spun că avem mulți antrenori români buni, atât la seniori, cât și la juniori, dar care sunt ignorați de către cluburi sau federație. Este adevărat, stăm bine din acest punct de vedere, avem acești antrenori români bine pregătiți, dar care nu au șansa să-și arate valoarea?
R: Eu personal consider că nu avem un număr suficient de antrenori buni sau foarte buni. Sunt mai multe motive pentru această situație: obținerea diplomelor de la universitați de calitate cel mult îndoielnică, lispa cursurilor de perfecționare , lipsa unui număr suficient de specialiști care să susțină aceste cursuri. Când are loc câte un curs, la care se atribuie calificative, nu toți participanții sunt interesați de ceea ce se prezintă, se stă la taclale mai mult, examenele se dau și se iau cum se iau, nu o dată participanții consideră că ei știu tot ce este de știut și nu mai au nevoie sa învețe nimic. Am informații sigure despre antrenori care comentează în genul „nu ne învață pe noi cineva din țara X, Y sau Z, că doară noi i-am învațat pe ei handbal”. Da, așa este, acum vreo 40 de ani, dar de atunci ei au progresat, iar noi am rămas pe loc, studentul depășindu-și profesorul. Am auzit și de cazuri în care unor antrenori li s-au oferit cursuri în străinătate, cu cheltuieli plătite, dar le-au refuzat, pe motiv că ei ar ști totul și nu mai au ce învața, solicitând ca acele cheltuieli să le fie acordate pentru alte scopuri. Cu o astfel de mentalitate nu ai cum să progresezi profesional. În trecut, ca să devii antrenor categoria a IV, trebuia să absolvi Școala de Antrenori, cu o durată de doi ani. Ca să progresezi la treptele următoare, trebuia să treacă o anumită perioadă de timp, să fi antrenat la un anumit nivel un numar de meciuri si sa mai faci câte un curs pentru fiecare nivel superior. Nu stiu daca acest proces de educație profesională mai există. De asemenea, eu consider că și cursurile de Master Coach, organizate pe plan local în România, nu sunt nici pe aproape de nivelul celor organizate de EHF, în mod centralizat.
Nu cred ca un club ignoră un antrenor român bine pregătit, valoros, ei apelează la străini din motive de lipsă a acestor antrenori. La nivel de federație, cel puțin la categoriile de juniori, alegerea antrenorilor acestor echipe pare să nu fie cea mai fericită. De asemenea, nu sunt convins că toți antrenorii federali își merită funcția. Totodată, din păcate, comisiile tehnice și metodice sunt ignorate.
-La un club de handbal, care are obiective, cine ar trebui să aducă jucatoare noi la echipă? Acestea vin la propunerea antrenorului, a impresarilor, a sponsorilor?
R: Părerea mea fermă este că antrenorul, pe baza unor criterii valorice, morale și a bugetului disponibil trebuie să fie singurul responsabil de aducerea de jucătoare și de alcătuirea lotului, în limita unui număr maxim necesar.
Rolul impresarilor este de a da jucătoarele care le-au fost cerute de club, pe baza cerințelor de mai sus. Este greșită concepția ca să aduci o extremă stânga, de exemplu, dacă ți-o recomandă un impresar, dar tu nu ai nevoie de o jucătoare pe acest post. Bineînțeles, antrenorul dacă are mâna liberă a aduce pe cine dorește, în baza criteriilor și bugetului, este total și unicul răspunzător de rezulate.
-Care crezi ca este cel mai performant antrenor la junioare, unul care aduce titluri sau unul care formează jucătoare bine pregătite? Te rog să-l nominalizezi și să motivezi!
R: 100% antrenorul care formează jucătoare bine pregătite, care să fie o certitudine pentru o echipa de senioare de liga natională și chiar pentru națională. Dacă pe lângă aceasta reușește și să obțină titluri pe valoare, nu pe manevre de culise, este un bonus.
Ca și conducător de club am avut secție de junioare doar la Corona Brasov. Strict bazat pe experiența de acolo, pot să spun că am avut cazul fericit să avem o antrenoare la junioare III atunci, care a și format câteva jucătoare de mare perspectivă (Șerban, Balint, Totoescu, Mosor, ca să dau câteva exemple), dar a și câștigat titlul național. Antrenoarea respectivă este Mihaela Adam. Dar la Corona Brașov există un colectiv tehnic foarte bun la secția de junioare, toate antrenoarele și antrenorii de la baby/mini handbal până la junioare I având o valoare și profesionalism ridicat. Daca obiectivul principal le-ar fi formarea de jucătoare și nu obținerea de titluri, eu sunt convins că ar apărea numeroase jucătoare de certă perspectivă. Brașovul oricum are și alte cluburi de junioare și chiar unul de juniori, cu antrenori care formează și nu alergă după medalii, aici numind-o în primul rând, bineînțeles, pe Mariana Țârcă, apoi pe Lena Brebeanu, cred că și Alin Bondar va face o treabă foarte bună la junioare și la clubul de juniori pe Titus Donosa, care sper că în timp să readucă handbalul masculin din Brașov pe harta handbalistică a României.
Din perioada în care eu am fost junior și mulți ani după aceia, chiar dacă nu mi-a fost mie antrenor, doresc să-l remarc pe profesorul Ioan Chira de la Baia Mare (CSȘ nr. 2 și Minaur), care în decursul anilor a format numeroși jucători care au evoluat la echipe din prima ligă și echipele naționale, dar a și câștigat titluri cu mai multe generații.
-Dintre foștii colaboratori, care au fost favoriții: antrenor, jucătoare, impresar?
R: În perioada cât am jucat la juniorii lui Minaur l-am avut pe Claudiu Matis, iar la seniori favoriții mei au fost Ioan Chira și Ieronim Ciacu de la Știinta Petroșani. Ca și conducător de club la Minerul Cavnic, cu care am activat inclusiv în Liga Națională (Divizia A cum se numea atunci), trebuie să-i menționez pe antrenorii Ioan Baiza și Gheorghe Razor. În perioada cât am fost manager al clubului London GD HC, am avut plăcerea de a-l cunoaște pe Xavi Sabbate, care era chiar la începutul carierei de antrenor și, dacă am fi reușit să-i oferim un salariu sau chiar și un loc de muncă corespunzător, am fi putut să-l avem ca antrenor. Între timp știm cu toții unde a ajuns și valoarea pe care a atins-o. La Corona Brașov, mă mândresc că am reușit să o aduc la club pe Mica Brădeanu, pe care toți din handbal o cunosc. Antrenori cu care nu am colaborat direct, dar îi apreciez, sunt Florentin Pera, Ghiță Tadici, Ioan Băban, Rasmus Poulsen, Kim Rasmussen, ca să-i numesc doar pe cei de la feminin. La masculin, bineînteles, regretatul Lascăr Pană și recent Xavi Pasqual.
Dacă mă întrebi ce jucătoare favorită am avut, strict unde am fost conducător, pot să spun doar de la Corona, nemaiavând echipă feminină unde am mai activat. La Corona am apreciat-o foarte mult pe Ana Văcariu pentru munca depusă, ambiția și dârzenia ei. Daca mă întrebi în general jucătoare favorite, din România acestea ar fi Mariana Țârcă, Narcisa Lecușanu, Luminița Huțupan, Mica Brădeanu, Cristina Neagu, iar din generațiile tinere, Sorina Grozav, Rebeca Necula și Alisia Boiciuc.
Am colaborat cu mai mulți impresari, din Romania cel mai mult ii apreciez pe Cosmin Sălăjan , Cristina Niculaev și Tudor Marta. Din păcate am avut și o experiență negativă cu un impresar român, dar nu merită nici măcar să-i menționez numele.
Alți impresari cu care am lucrat foarte bine sunt Stathis Papachartofilis, Snezana Vukanovic si Slobodan Neskov. Agenții Champ din Ungaria și ESM (Serghei)
-În calitate de președinte de club, care este un moment de care îți amintești cu plăcere?
R: La Minerul Cavnic am avut trei momente memorabile. Primul a fost promovarea în prima ligă, în urma unui turneu de baraj cu înca trei echipe, meciuri tur – retur cu fiecare. Ultimul meci, la Reșița, unde orice rezultat era bun, inclusiv o înfrângere la cinci goluri, la șase promova Reșița. Am pierdut dramatic la cinci, întreaga sală coborând peste noi în teren, reușind să scăpăm cu greu de acolo, cu escorta de poliție, după ce am stat baricadați în vestiar mai mult de doua ore.
Al doilea moment a fost vicoria împotriva lui Steaua, la Baia Mare, când Nesovici a avut 24 interventii, Steaua jucând (printre alții) cu Dedu, Besta, frații Dobrescu, Laufceag.
Al treilea a fost o victorie în deplasare la Hidrotehnica Constanța, victorie datorită careia Constanța a retrogradat din prima ligă.
La London GD a fost participarea în peste 10 ediții ale cupelor europene, din care amintesc meciurile din EHF Cup (actuala Euroleague) contra KIF Kolding , care îi avea în echipa atunci pe Kaspar Hvidt, Kim Anderson, Lasse Bossen, Bo Spelleberg și alții.
La Corona Brașov, victoria în deplasare la CSM Galați și organizarea în mod profesionist, inclusiv cu momente artistice pentru public, a meciului din Cupa României contra SCM Gloria Buzău.
-În calitate de suporter, care este meciul pe care l-ai trăit la intensitate maximă, de care o să-ți aduci aminte mereu?
R: Meciul pe care l-am trăit la cea mai înaltă intesitate a fost cel dintre Zaporoje și Minaur, în finala Cupei IHF 1985, când Stamate a înscris de la aproape mijlocul terenului golul necesar câștigării trofeului, cu 4 secunde rămase de joc. Pentru acea vreme a fost un miracol, pe când azi, în patru secunde, e ceva aproape normal să înscrii.
Am mai avut unul, meciul România – URSS, de la Jocurile Olimpice de la Moscova 1980. URSS conducea 15-9 la pauză, o diferență insurmontabilă în acele timpuri. Și totuși, miracolul s-a produs în repriza a doua, iar România a câștigat 22-19. A fost ceva extraordinar.
-În final, ce le-ai transmite susținătorilor handbalului românesc?
R: În primul rând, le transmit să ințeleagă că în timpurile de acum performanța la nivel de club nu se mai poate face fără a avea o echipă multi națională și că interesele cluburilor nu coincid cu cele ale echipelor naționale. De asemenea și că nu este legală impunerea de restricții bazate pe naționalitate, acele vremuri au trecut de vreo 30 de ani.
Înțeleg frustrarea suporterilor vis a vis de rezulatele echipelor naționale, dar în momentul de față asta este valoarea handbalului românesc, care a ajuns aici din cauza managementului defectuos al federației în ultimii 20 de ani. Federația nu a avut și nu are o strategie viabilă, modernă, pe termen scurt, mediu și lung pentru sectorul juvenil. Totul se face de azi pe mâine și sunt din ce în ce mai puțini specialiști în cadrul federației, sau consultați de către aceasta. Din păcate, interesul personal primează. Dacă s-ar elabora o strategie foarte bună și pune în aplicare, ar dura aproximativ 10 ani ca să producă rezultate. Din păcate aceasta nu există și cu toată părerea de rău, le transmit suporterilor că rezulatele așteptate nu vor aparea nici într-un viitor mai îndelungat, ce să vorbim de cel imediat. Putem doar să sperăm că la un moment dat vom avea o conducere capabilă, care să se apuce de muncă, așa cum trebuie. Probabil, unii dintre noi nu vom mai prinde timpurile în care să vedem din nou rezultatele din trecut.
Pâna atunci, bucurați-vă de handbalul pe care îl vedeți în cupele europene și liga națională.
Multă sănătate tuturor!
OCTAVIAN MOLDOVAN
