La Sângeorz-Băi, în această dimineață, un tânăr localnic în vârstă de 26 de ani a fost găsit decedat lângă un magazin de pe strada Izvoarelor. Șocanta descoperire a fost anunțată prin Serviciului Unic Apeluri de Urgență 112, de către un trecător.
La fața locului au ajuns specialiștii din cadrul Serviciului de Criminalistică al Poliției Orașului Sângeorz-Băi, ocazie cu care nu au fost identificate urme de violență care să indice un posibil caz de omor.
Corpul neînsuflețit a fost dus la Serviciul Județean de Medicină Legală BN, în vederea efectuării necropsiei. Medicii legiști vor stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs decesul.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili în concret circumstanțele în care s-a produs decesul tânărului care era necăsătorit și lucra în construcții.

