Home » Doliu în învățământul năsăudean: A murit Bogdan Spiridonică, profesor și fost director al Școlii Gimnaziale ”Mihai Eminescu”, un dascăl ce a oferit și a primit respectul întregii comunități!

Doliu în învățământul năsăudean: A murit Bogdan Spiridonică, profesor și fost director al Școlii Gimnaziale ”Mihai Eminescu”, un dascăl ce a oferit și a primit respectul întregii comunități!

Publicat de Radu SÎRBU
5367 Vizualizari

Aproape de cumpăna anilor, veștile care vin către noi parcă nu au putut să rămână doar bune, astfel că în această seară am primit o știre care ne îndurerează pe toți cei care l-am cunoscut pe distinsul profesor de geografie Bogdan Spiridonică, fost director al Școlii Gimnaziale ”Mihai Eminescu” din Năsăud, care ieri seară a plecat la viața veșnică la vârsta de 77 de ani! Bogdan Spiridonică a fost un exemplu de dăruire, pasiune și profesionalism în activitatea sa educativă, un dascăl ce a oferit și a primit respectul întregii comunități. Toți cei care l-au cunoscut își exprimă regretul și își amintesc de impactul pozitiv pe care Bogdan Spiridonică l-a avut asupra lor. În toamna anului trecut, domnul Spiridonică și-a etalat o pasiune neștiută publicului larg și anume cea pentru pictură și grafică, într-o expoziție găzduită de Muzeul Grăniceresc Năsăudean sub titlul ”Două generații, două stiluri”, unde domnul profesor a expus alături de nepoata sa Sonia Cătălina Orban. Rămân doar amintiri frumoase în urma sa. Dumnezeu să îl odihnească în pace! Condoleanțe familiei îndurerate!

Născut în București, într-o familie cu tradiţie la catedră, Bogdan Spiridonică a terminat facultatea la Iași și s-a mutat la Năsăud în 1970 datorită soției sale, distinsa doamnă profesoară de istorie Ani Spiridonică, o localnică ce este apreciată la rândul ei de generațiile de elevi care i-a format pentru viață.

Slujba de înmormântare va fi oficiată mâine, 31 decembrie, începând cu ora 12:00, la Capela din Năsăud, înmormântarea urmând a avea loc în Cimitirul Nou ”Grădina lui Aron” din localitate.

Bogdan Spiridonică

STIRI - NOUTATI SIMILARE

Leave a Comment

* Prin postarea comentariului sunteti de acord cu stocarea detaliilor pe site-ul nostru.
* Comentariile vor fi moderate de un administator inainte de a fi postate si publicate pe site.

Acest website foloseste "cookies" pentru a imbunatatii calitatea si experienta de navigare! Am înțeles | Accept Vezi ce sunt "cookies"

SUNĂ LA REDACȚIE 0784 832 575