Accidentul rutier a avut loc astăzi pe Drumul Național 17, în satul Tureac. Mașina condusă de un bărbat de 34 de ani, din Cluj-Napoca, și în care se mai aflau soția șoferului (o femeie de 32 de ani) și copilul lor (în vârstă de 3 ani) s-a izbit teribil de un cap de pod. Cei doi adulți au suferit multiple traumatisme, în stare foarte gravă fiind femeia ce a fost extrasă din habitaclul autoturismului de către pompierii de la Descarcerare după care ea a fost intubată de către echipajul de Terapie Intensivă Mobilă și transportată la UPU a spitalului din Bistrița, unitate unde a ajuns și soțul șofer dar și copilul. Din fericire, acesta din urmă a scăpat fără răni vizibile, norocul lui fiind faptul că el se afla fixat într-un scaun pentru copii pe bancheta din spate.
Testarea cu aparatul etilotest a șoferului a indicat un rezultat negativ. Cercetările sunt continuate de către polițiștii rutieri în cadrul unui dosar penal urmând să fie stabilită cauza și modalitatea producerii accidentului.

