Home » (FOTO + VIDEO) În urma descinderilor de la Telciu, polițiștii au reținut cinci persoane și au confiscat peste 500.000 de lei, dar și valută, țigări, alcool și cartușe pentru arme de vânătoare!

(FOTO + VIDEO) În urma descinderilor de la Telciu, polițiștii au reținut cinci persoane și au confiscat peste 500.000 de lei, dar și valută, țigări, alcool și cartușe pentru arme de vânătoare!

Publicat de Radu SÎRBU
1254 Vizualizari

Cinci persoane au fost reținute pentru 24 de ore în urma perchezițiilor efectuate miercuri de poliţişti și inspectori de la Garda Forestieră.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, perchezițiile au vizat documentarea activității infracționale a 32 de persoane.

”Din cercetări a reieșit că, începând din anul 2019 și până în prezent, în urma unor înțelegeri prealabile, angajați ai unui ocol silvic și administratori ai unor societăți comerciale cu domeniul de activitate exploatare, prelucrare și comercializare a materialului lemnos, ar fi fost exploatat, ilegal, material lemnos din pădurile aflate în gestiunea ocolului silvic. Astfel, ar fi fost pusă în valoare și exploatată, în mod ilegal, masă lemnoasă, prejudiciul fiind estimat la peste 600.000 de lei. Totodată, personalul silvic cu atribuții de control, din cadrul aceluiași ocol silvic, ar fi întocmit mai multe documente, fiind consemnată o stare de fapt neconformă cu realitatea, în care ar fi fost subevaluată sau omisă masa lemnoasă exploatată ilegal sau alte nereguli, fără a fi constatate tăierile ilegale din parchetele exploatate”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Bistrița-Năsăud.

În urma perchezițiilor au fost descoperite și ridicate importante sume de bani – 521.000 de lei, 9.800 de euro, 700 de dolari americani și 160 de lire sterline -, dispozitive și materiale folosite la marcarea arborilor, documente și înscrisuri cu valoare probatorie, 5.800 de țigarete despre care există suspiciuni că ar proveni din contrabandă, precum și 1.500 de litri de alcool nemarcat fiscal cu timbru de acciză, 7 trofee de vânătoare și 92 de cartușe pentru arme de vânătoare.

Au fost puse în aplicare 10 mandate de aducere, persoanele fiind conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, pentru audieri. Ulterior, cinci persoane au fost reținute pentru 24 de ore.

În cursul zilei de astăzi, cele cinci persoane vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, pentru dispunerea unor măsuri preventive.

Polițiștii specializați în combaterea delictelor silvice și reprezentanții Gărzii Forestiere Cluj continuă activitățile de control și inventariere a materialului lemnos deținut în depozitele vizate.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, tăiere, fără drept, de arbori, furt de arbori, folosirea dispozitivelor de marcat fără drept sau nerespectarea reglementărilor legale, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals intelectual și uz de fals și vor fi extinse cu privire la nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și deținerea de alcool și tutun, în afara unui antrepozit fiscal autorizat.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției de Ordine Publică și Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

La activități au participat polițiști și luptători de acțiuni speciale din cadrul inspectoratelor de poliție județene Bistrița-Năsăud, Mureș, Maramureș, Suceava, Alba, Hunedoara, Cluj, Covasna, Sălaj, Bihor, Sibiu și Satu-Mare, precum și reprezentanți ai Serviciului Județean Anticorupție Bistrița-Năsăud și ai Gărzii Forestiere Cluj.

STIRI - NOUTATI SIMILARE

Leave a Comment

* Prin postarea comentariului sunteti de acord cu stocarea detaliilor pe site-ul nostru.
* Comentariile vor fi moderate de un administator inainte de a fi postate si publicate pe site.

Acest website foloseste "cookies" pentru a imbunatatii calitatea si experienta de navigare! Am înțeles | Accept Vezi ce sunt "cookies"

SUNĂ LA REDACȚIA MESAGER24.RO