Sute de credincioși sunt așteptați mâine, 29 iunie, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, la hramul Mănăstirii Rebra-Parva. Sfânta Liturghie va fi oficiată de un sobor de preoţi, în frunte cu Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului . Slujbele de hram vor începe la mănănăstire încă din ajun cu Vecernia cu Litie, Utrenia și Sfântul Maslu. În ziua Praznicului, de la ora 8.00 va fi săvârșită Sfințirea Apei, Acatistul Sfinților Apostoli Petru și Pavel și Sfânta Liturghie arhierească.
Scurt istoric
Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru si Pavel” din Țara Năsăudului, situată între localitățiile Rebra și Parva, a fost întemeiată în anul 1993, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania, pe locul unei vechi mănăstiri (secolul XVI) care a fost desființată prin decret imperial, în anul 1782.
În anul 1994 a fost pusă piatra de temelie a noii biserici, lăcaș de rugăciune ce a fost finalizat și sfințit în anul 2009.
De asemenea, mănăstirea are și un paraclis, cu hramul „Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul”, care a fost construit între anii 2017-2019, în interiorul clădirii cu utilități multiple. Pe parcursul anului 2019 a fost împodobit cu pictură în tehnica frescă, realizată de pictorul bisericesc Sorin Efros. Clădirea mai adăpostește muzeul mănăstirii, unde sunt expuse icoane și cărți vechi din patrimoniul așezământului. Paraclisul a fost sfințit la data de 5 decembrie 2019, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.
La mănăstire viețuiesc zece monahi, stareț fiind protosinghelul Chiril Zăgrean.

