Astăzi, 12 noiembrie, când Biserica Ortodoxă Română îi pomeneşte pe Sfinţii Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni, Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, va a oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea ”Sfânta Treime” Bichigiu-Suplai. Procesiunea va debuta la ora 10:00.
Mănăstirea „Sfânta Treime” din Bichigiu a fost înfiinţată în anul 1997, pe locul uneia mai vechi, amintită în documentele istorice ca datând din anul 1523. La sfârşitul anului 1997 a fost terminată clădirea ce cuprindea chiliile, trapeza şi paraclisul şi au fost începute demersurile pentru construirea bisericii mari, însă 5 ani mai târziu toate imobilele au fost mistuite de foc. Actuala obşte monahală, împreună cu stareţul ei, protosinghelul Ilie Cira, au ridicat o nouă clădire, care cuprinde şi un paraclis ce poartă hramul „Sfântul Atanasie Todoran din Bichigiu”. Hramul „Sfânta Treime” a fost ales pe considerentul că aici se întâlnesc cele trei drumuri, care vin de la Bichigiu, Suplai şi Runcu Salvei.