Echipa de fotbal Heniu Leșu va aniversa, în data de 3 septembrie, 50 de ani de existenţă. Cu acest prilej, la iniţiativa unui grup de foşti componenţi ai echipei şi cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local duminica aceasta vor fi organizate mai multe acţiuni pentru a marca acest eveniment.


După cum ne-a anunțat primarul Sorin Avram, evenimentul va debuta la orele amiezii pe terenul de fotbal din comuna Leșu.
”Este o sărbătoare de suflet pentru întreaga noastră comunitate pe care o sprijinim cu bucurie pentru un club ce se constituie într-un model pentru generațiile mai tinere.
Vom începe la ora 12:00 cu meciurile juniorilor iar de la ora 14:00 în teren vor intra foștii echipieri ai echipei Heniu Leșu în partida de Old-Boys cu o selecționată a Țării Năsăudului. ”Cireașa de pe tort” va fi meciul din prima etapă a noului sezon de Liga a 4-a, în care Heniu va primi vizita campioanei în titlu Minerul Rodna”, a ținut să facă cunoscut primarul Sorin Avram.
Sărbătoarea fotbalistică din Leșu va putea fi urmărită în direct pe pagina de Facebook a ziarului nostru, LIVE care va culmina cu partida dintre Heniu și Minerul Rodna.

