Vineri, 14 februarie, de la ora 17.00, Casa de Cultură ”Liviu Rebreanu” din Năsăud va găzdui concertul unei trupe care a făcut istorie în muzica românească: Semnal M. Părinți ai genului etno-rock, formația ce îi are în componență pe Ștefan Boldijar (voce, bass), Alex Gibson (chitară, voce), Nicu Barna (chitară), Roxana Zăpârțan (backing vocal, percuție) și Sorin Zamfir (tobe) va răsuna pe scena din Năsăud într-o seară ce se anunță plină de ritm și emoție.
La un preț de 20 de lei / bucată, biletele pot fi cumpărate zilnic, între orele 10.00 – 17.00, de la Centrul de Informare și Promovare Turistică Năsăud, dar și de la Casa de Cultură în ziua spectacolului.
Trupa Semnal M a luat fiinţă în anul 1977, avându-i ca membri pe Iuliu Merca (chitară solo, voce), Ştefan (István) Boldijar (solist vocal, chitară bass), Octavian Popovici (chitară),şi Liviu Hrişcu (percuţie). În această perioadă apare Single-ul cu piesele „Moara” şi „Durata” şi LP-ul „Trenul cursă de persoane Apahida – Cluj” cu înregistrări radio. Piesa „Moara” ajunge până pe locul 4 în topul BBC pentru Europa de Est, fapt menţionat şi de Radio Europa Liberă.
”La fereastra ta”, ”Desculţ în iarbă”, ”Primăvară românească”, ”Bal la Apahida”, ”Spune-mi cine eşti”, ”Roata de foc” sau ”Toamna amintirilor” sunt doar câteva dintre piesele care au adus faimă formaţiei conduse ani buni de regretatul Iuliu Merca. În vremuri foarte tulburi pentru rockul românesc, Semnal M a însoţit tinereţea multor generaţii care i-au fredonat şi au dansat pe muzica lor.