Home » AȘA DA! Preoții Țării Năsăudului au donat 15.000 de lei pentru Spitalul Orășenesc ”Dr. George Trifon”

AȘA DA! Preoții Țării Năsăudului au donat 15.000 de lei pentru Spitalul Orășenesc ”Dr. George Trifon”

Publicat de Radu SÎRBU
2338 Vizualizari

Un gest notabil a fost făcut în acest sfârșit de săptămână de preoții Protopopiatului Ortodox Năsăud în folosul Spitalului Orășenesc ”Dr. George Trifon” Năsăud. În contextul pandemiei de coronavirus, clericii au donat 15.000 de lei. Potrivit părintelui protopop Ioan Dambu, solidaritatea este cel dintâi antidot.

„Am inițiat un sprijin financiar din partea preoților, nu a parohiilor, pentru spitalul din Năsăud, să cumpere materialele necesare pentru a se feri de coronavirus. Știm că acest spital nu are fonduri și atunci am hotărât că noi, preoții, suntem cei dintâi chemați să ajutăm în acest sens cu ce putem. Dacă va fi nevoie, vom ajuta și altădată și cu alte sume, rugând și pe credincioși să ne urmeze exemplul. Sperăm în ajutorul lui Dumnezeu și în bunăvoința noastră în aceste momente, când solidaritatea umană este cel dintâi antidot și medicament”, a precizat pentru radio Renașterea părintele protopop.

„Donația se îndreaptă spre cele mai stringente nevoi ale comunității năsăudene, aceasta însemnând toată Valea Someșului Mare și văile confluente, un bazin de comuniune spirituală și tradițional românească. Năsăudul a fost capitala regimentului II de graniță, iar locuitorii Țării Năsăudului au conservat, în mentalul colectiv, moștenirea acestei tradiții militare. De aceea e necesară unitatea întregii comunități în fața acestei amenințări fără precedent, iar preoții din Protopopiatul Năsăud doresc să fie statornici în respectarea valorilor strămoșilor lor”, se arată în informarea transmisă presei.

Spitalul Orășănesc „George Trifon” din Năsăud deservește aprospe 50 de unități administrativ teritoriale și reprezintă primul bastion de luptă în fața amenințării pandemiei de coronavirus. Preoții comunităților năsăudene doresc să fie alături de această structură medicală și să o sprijine atât prin contribuții materiale, cât și prin suportul spiritual, atât de necesar în momente dificile.

STIRI - NOUTATI SIMILARE

Leave a Comment

* Prin postarea comentariului sunteti de acord cu stocarea detaliilor pe site-ul nostru.
* Comentariile vor fi moderate de un administator inainte de a fi postate si publicate pe site.

Acest website foloseste "cookies" pentru a imbunatatii calitatea si experienta de navigare! Am înțeles | Accept Vezi ce sunt "cookies"