
Imediat după miezul nopții de vineri spre sâmbătă, Garda de Intervenție Beclean și SVSU au fost direcționate către localitatea Ciceu Mihaiești, la un incendiu izbucnit la o casă de locuit. Incendiul cuprinsese întreg acoperișul casei și amenința să se extindă la o casa alăturată.
Potrivit datelor transmise de ISU BN, intervenția a durat aproximativ 2 ore, casa vecină a fost protejată, in schimb incendiul a afectat aproximativ 180 mp acoperis și încăperile unde tavanul s-a prăbușit.
Într-una din încăperi era depozitată o butelie, care putea exploda în orice moment.
Evenimentul a fost provocat de un cos de fum (burlan) neprotejat față de elemente ce se pot aprinde ușor (combustibile).

