Aseară, în cadrul cercetărilor efectuate într-un dosar penal, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean au dispus reținerea unui bărbat de 31 de ani, din Rebrișoara, bănuit de lovire sau alte violențe.
În fapt, în dimineața zilei de ieri, un bărbat de 30 de ani, din Tărpiu a sesizat prin 112 faptul că a fost agresat de doi bărbați, îngrijitori la o turmă de oi. Polițiștii i-au depistat pe cei doi, stabilind că este vorba de despre un bărbat de 31 de ani și un altul de 33 de ani, frați, ambii din Rebrișoara, pe care i-au condus la audieri.
Din investigațiile efectuate, a reieșit faptul că, în timp ce se aflau în extravilanul localității Blăjenii de Jos, ar fi izbucnit un conflict spontan între bărbatul din Tărpiu și bărbatul de 33 de ani, din Rebrișoara după ce acesta din urmă i-a călcat pășunea cu oile. Ulterior ar fi intervenit bărbatul de 31 de ani, din Rebrișoara care l-ar fi agresat pe cel din Tărpiu cu un cuțit, înjunghiindu-l în spate. Victima agresiunii a cerut ajutor prin 112, de pe telefonul unui aparținător, în cele din urmă ajungând a fi transportat la spitalul din Bistrița.
Bărbatul de 31 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, iar în prezent se află în arestul I.P.J. Bistrița-Năsăud.
Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean, urmând a fi stabilite împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul și participația celor implicați.