
Grupul de Comunicare Strategică a raportat joi (9 iulie) 614 noi infecții cu coronavirus și 17 decese, centralizate în ultimele 24 de ore.
Este un nou record absolut pentru a doua zi consecutiv în România, după ce ieri numărul cazurilor noi a fost de 555.
Numărul total de cazuri urcă astfel la 30.789 , dintre care 1.834 și-au pierdut viața. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 22.574 au fost externate, dintre care 20.969 de pacienți vindecați și 1.605 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.
La ATI, în acest moment, sunt internați 240 de pacienți.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 809.663 de teste, dintre care 13.179 de teste efectuate în ultimele 24 de ore.
Pe teritoriul României în acest moment sunt 7.986 de cazuri active.
În județul Bistrița-Năsăud, de ieri și până astăzi s-au înregistrat 10 noi cazuri de infectare cu Covid, totalul ajungând la 603. În ultimele 24 de ore, niciun bolnav nu s-a mai vindecat, astfel totalul vindecărilor a rămas la 442. Din păcate, în intervalul analizat, s-au mai înregistrat două decese, numărul acestora ajungând acum la 54 după ce ieri erau 52.