În această seară, glorioasele handbaliste ale județului Bistrița-Năsăud ne-au adus la extaz după un final de infarct în meciul decisiv pentru calificarea în sferturile de finală ale Cupei EHF, pe ternul unguroaicelor de la Erd.
Egalul mult visat pentru a merge mai departe în prima aventură europeană a Gloriei Bistrița 2018 a devenit realitate: 24-24, și nu oricum, ci în ultima secundă a unui meci de neuitat.
Și l-a pauză a fost egal, 12-12, chiar dacă Gloria a avut avantaj și de două goluri. În repriza secundă, finalul a fost greu de privit: în minutul 58 și 7 secunde, Bistrița conducea pe tabelă cu 23-21 și părea că nimic nu se mai putea întâmpla, însă unguroaicele au revenit incredibil și cu 5 secunde înainte de final Erd avea 24-23 și calificarea asigurată, după ce arbiterle din Grecia anulaseră în mod inexplicabil un gol alor noastre. Ne-a răzbunat însă veșnica amazoană Ardean Elisei, care a înscris în ultima secundă și a adus nebunia în tabăra noastră.
Astfel, Bistrița merge mai departe în EHF Cup, calificându-se între cele mai bune opt echipe din această competiție și făcându-ne să visăm cu ochii deschiși. Mulțumim, felicitări și succes, fetelor!
În celălalt meci al Grupei C, unul fără miză, MKS Lublin – Odense Handbold 20-33, Odense și Bistrița urcând în sferturi.
Iată cum arată clasamentul final:
- Odense 6 5 0 1 175-133 10
- Gloria Bistrița 6 2 3 1 141-139 7
- Erd 6 2 2 2 158-155 6
- Lublin 6 0 1 5 127-174 1
Partida tur din sferturi se va juca în perioada 29 februarie – 1 martie, în timp ce returul este programat pe 7 sau 8 martie.