În această dimineață, administrația comunei Feldru a fost alertată de un scandal casnic, ce s-a lăsat cu o persoană rănită, la o gospodărie de pe Valea lui Dan, în zona cunoscută sub denumirea de Runc. Din informațiile primite de la viceprimarul Toader Beșuț, am aflat că doi frați au ajuns să se bată de la o claie cu fân, revendicată de fiecare în parte. De la amenințări s-a ajuns la agresiune fizică, astfel că unul dintre cei doi frați, în vârstă de 55 de ani a fost lovit cu un par în zona capului și omul a căzut lat, imediat aparținătorii sunând la 112 pentru a fi trimisă la locul incidentului ambulanța SMURD.
Salvatorii au preluat victima cu capul însângerat dar în stare de conștiență și, după acordarea primului ajutor, au transportat-o la spitalul din Năsăud. În rol au intrat și polițiștii, care au deschis dosar penal pentru vătămare corporală.