”Avem atât de mulți tineri deștepți care vor să crească România și nu au niciun sprijin din partea statului!
Am susținut în plenul Parlamentului un amendament al Grupului Parlamentar PSD: înființarea programului național Start-Up Nation pentru studenți! SUA, Israel sau Germania au avut succes cu proiecte similare. Putea și România, dacă parlamentarii PNL-USR+ ar fi votat pentru admiterea lui!
Au uitat că oamenii sunt cei care i-au trimis în Parlament, iar amendamentul a fost respins.
Avem nevoie de “3P” în societate pentru a ne asigura că România are viitor:
- Promovare pentru tineri;
- Prosperitate maturilor;
- Protecţie bătrânilor.
Acum înțelegeți domnilor de Dreapta?”, a susținut deputatul PSD Bogdan Ivan de la tribuna plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului.