Home » Deputatul Daniel Suciu: ”Ce năpastă pe țara asta să aibă ca ministru al fondurilor europene un arogant, obraznic și incompetent ca Ghinea!”

Deputatul Daniel Suciu: ”Ce năpastă pe țara asta să aibă ca ministru al fondurilor europene un arogant, obraznic și incompetent ca Ghinea!”

Publicat de Radu SÎRBU
326 Vizualizari

Ce năpastă pe țara asta să aibă ca ministru al fondurilor europene un arogant, obraznic și incompetent ca Ghinea! Acesta a fost mesajul transmis de fodul ministru al Dezvoltării la dezbaterea moțiunii simple îndreptate împotriva lui Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene.

”Sunteți mai aroganți, mai îngâmfați decât erați în 2016, mai incompetenți. Nu e nicio onoare și plăcere să vă privim în ochi. Acest tandem Ghinea – Barna a funcționat și în 2016, când ne-ați lăsat cu 5 contracte și 0,04% absorbție fonduri europene. Veniţi acum cu nesimţire şi vă lăudaţi cu munca noastră.
Vorbiți că ne uităm ca maimuța la algoritmi. Când Comisia vă dă cu PNRR în cap, voi vă uitați ca vițelul la poarta nouă. Despre PNRR râd toate cancelarile europene, râde toată lumea. Aţi elaborat ghidurile? Nu. Aţi făcut apel de proiecte? Nu. Aţi făcut achiziţii publice? Nu. În 2024 dacă vor putea beneficia firmele şi companiile de bani europeni. Domnul Ghinea, Cristian nu mai vorbiţi de Freud. Freud găsea explicaţii la prostie, vorbea de boli. Nu aţi vrea să vorbiţi de lucruri la care vă pricepeţi? Aţi fost zero în 2016? Zero sunteţi şi acum. Domnule Barna, la acoperire ca de obicei. Sora dvs ştie despre ce vorbesc.”, a declarat Daniel Suciu.

STIRI - NOUTATI SIMILARE

Leave a Comment

* Prin postarea comentariului sunteti de acord cu stocarea detaliilor pe site-ul nostru.
* Comentariile vor fi moderate de un administator inainte de a fi postate si publicate pe site.

Acest website foloseste "cookies" pentru a imbunatatii calitatea si experienta de navigare! Am înțeles | Accept Vezi ce sunt "cookies"